Comisia Europeană constată că România nu a adoptat măsuri pentru corectarea deficitul bugetar şi va sesiza Consiliul UE
Comisia Europeană a constatat că România nu a adoptat măsuri active pentru a corecta devierea semnificativă de la obiectivele bugetare pe termen mediu, astfel că va cere Consiliului UE să recomande din nou Bucureştiului măsuri pentru corectarea deficitului bugetar excesiv.
"În cazul României, Comisia Europeană a stabilit că nu a fost adoptată nicio acţiune efectivă ca reacţie la recomandarea făcută de Consiliul Uniunii Europene în iunie". În acest context, Comisia Europeană "propune Consiliului UE să adopte o recomandare revizuită adresată României pentru a corecta devierea semnificativă de la modul de ajustare a parcursului spre atingerea obiectivelor bugetare de termen mediu", se arată într-un comunicat postat miercuri pe site-ul Executivului UE.
"În iunie 2017, Consiliul UE a emis o recomandare adresată României în sensul unei ajustări structurale anuale de 0,5% din PIB, în cadrul Procedurii Devierii Semnificative. În contextul evoluţiilor apărute între timp şi al lipsei de acţiuni efective din partea României pentru a-şi corecta devierea semnificativă, Comisia Europeană propune acum o nouă recomandare, privind o ajustare structurală anuală de cel puţin 0,8% din PIB în 2018", precizează instituţia.
În conformitate cu Articolul 121 al Tratatului de funcţionare UE, statele membre trebuie să aplice măsuri financiare solide pe termen mediu prin coordonarea politicilor economice şi prin monitorizare multilaterală, în scopul evitării apariţiei deficitului bugetar excesiv.