Comisia Europeană propune crearea adeverinţei electronice verzi pentru a facilita libera circulaţie în interiorul UE
Comisia Europeană a adoptat miercuri miercuri propunerea legislativă privind crearea unei adeverinţe electronice verzi pentru a facilita libera circulaţie în interiorul UE în timpul pandemiei de COVID-19, document care va constitui dovda că o persoană a fost vaccinată anti-COVID sau are un test negativ de COVID sau a trecut prin boală.
Pentru a fi gata înainte de începutul verii, această propunere trebuie să fie adoptată rapid de Parlamentul European şi de Consiliu. În paralel, statele membre trebuie să pună în aplicare cadrul de încredere şi standardele tehnice, convenite în cadrul reţelei de e-sănătate, pentru a asigura punerea în aplicare la timp a adeverinţelor electronice verzi, interoperabilitatea acestora şi respectarea deplină a protecţiei datelor cu caracter personal. Scopul este ca lucrările tehnice şi propunerea să fie finalizate în lunile următoare. Sistemul de adeverinţe electronice verzi este o măsură temporară, care va fi suspendată de îndată ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) va declara sfârşitul urgenţei la nivel internaţional în domeniul sănătăţii cauzate de COVID-19.
Astăzi, Comisia Europeană propune crearea unei adeverinţe electronice verzi pentru a facilita libera circulaţie, în condiţii de siguranţă, în interiorul UE în timpul pandemiei de COVID-19. Adeverinţa electronică verde va constitui dovada că deţinătorul a fost vaccinat împotriva COVID-19, a primit un rezultat negativ la testul de depistare a infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 sau s-a vindecat de COVID-19. Adeverinţele vor fi disponibile gratuit, în format digital sau pe suport de hârtie, şi vor include un cod QR care să le garanteze securitatea şi autenticitatea. Comisia va institui un portal pentru a se asigura că toate adeverinţele pot fi controlate în întreaga UE şi va sprijini statele membre în ceea ce priveşte punerea în aplicare din punct de vedere tehnic a adeverinţelor. Statele membre au în continuare responsabilitatea de a decide ce restricţii în materie de sănătate publică pot fi eliminate pentru călători, dar vor trebui să aplice aceste derogări în acelaşi mod şi călătorilor care deţin o adeverinţă electronică verde.
„Adeverinţa electronică verde oferă o soluţie la nivelul UE pentru a garanta faptul că cetăţenii UE beneficiază de un instrument digital armonizat menit să sprijine libera circulaţie în UE. Acesta este un mesaj pozitiv, care vine în sprijinul redresării economice. Principalele noastre obiective sunt acelea de a oferi un instrument uşor de utilizat, nediscriminatoriu şi sigur, care să respecte pe deplin protecţia datelor. Şi depunem în continuare eforturi în direcţia convergenţei internaţionale cu alţi parteneri”, a declarat vicepreşedinta pentru valori şi transparenţă, Věra Jourová.
La rândul său. Didier Reynders, comisarul pentru justiţie, a afirmat: „Prin instituirea adeverinţelor electronice verzi, adoptăm o abordare europeană pentru a ne asigura că cetăţenii UE şi membrii de familie ai acestora pot călători în condiţii de siguranţă şi cu un minim de restricţii în această vară. Deţinerea unei adeverinţe electronice verzi nu va constitui o condiţie prealabilă pentru libera circulaţie, iar persoanele care nu deţin o astfel de adeverinţă nu vor face nicidecum obiectul unor discriminări. O abordare comună la nivelul UE ne va ajuta nu numai să restabilim treptat libera circulaţie în interiorul UE şi să evităm fragmentarea, ci va fi şi o şansă de a exercita o influenţă asupra standardelor mondiale şi de a da un exemplu, întemeindu-ne pe valorile noastre europene, cum ar fi protecţia datelor.”
Elementele-cheie ale regulamentului propus astăzi de Comisie sunt următoarele:
- Adeverinţe accesibile şi sigure pentru toţi cetăţenii UE:
- Adeverinţa electronică verde va acoperi trei tipuri de adeverinţe – adeverinţele de vaccinare, adeverinţele privind testarea pentru SARS-CoV-2 (prin teste RT-PCR sau teste antigenice rapide) şi adeverinţele pentru persoanele care s-au vindecat de COVID-19.
- Adeverinţele vor fi eliberate în format digital sau pe suport de hârtie. Ambele vor avea un cod QR care va conţine informaţii esenţiale necesare, precum şi o semnătură digitală care să ateste autenticitatea adeverinţei.
- Comisia va institui un portal şi va sprijini statele membre să dezvolte programe informatice pe care autorităţile să le poată utiliza pentru a verifica toate semnăturile de pe adeverinţe în întreaga UE. Datele cu caracter personal ale deţinătorilor de adeverinţe nu sunt transmise către portal şi nu sunt păstrate de statul membru care efectuează verificarea.
- Adeverinţele vor fi disponibile gratuit, în limba sau limbile oficiale ale statului membru emitent, precum şi în limba engleză.
- Nediscriminare:
- Toţi cetăţenii – fie că au fost sau nu vaccinaţi – ar trebui să beneficieze de o adeverinţă electronică verde atunci când călătoresc în UE. Pentru a preveni discriminarea persoanelor care nu sunt vaccinate, Comisia propune crearea nu numai a unei adeverinţe de vaccinare interoperabile, ci şi a unor adeverinţe de testare pentru COVID-19 şi a unor adeverinţe pentru persoanele care s-au vindecat de COVID-19.
- Acelaşi drept pentru călătorii care deţin o adeverinţă electronică verde – în cazul în care acceptă dovada vaccinării pentru a renunţa la anumite restricţii în materie de sănătate publică precum testarea sau carantina, statele membre ar trebui să accepte, în aceleaşi condiţii, şi adeverinţele de vaccinare eliberate în cadrul sistemului de adeverinţe electronice verzi. Această obligaţie s-ar limita la vaccinurile care au primit o autorizaţie de introducere pe piaţa UE, dar statele membre pot decide să accepte şi alte vaccinuri.
- Notificarea altor măsuri – în cazul în care un stat membru continuă să le solicite deţinătorilor unei adeverinţe electronice verzi să stea în carantină sau să efectueze un test, statul respectiv trebuie să notifice Comisia şi toate celelalte state membre şi să îşi argumenteze decizia de a fi luat astfel de măsuri.
- Numai informaţii esenţiale şi date cu caracter personal securizate:
- Adeverinţele vor include un set limitat de informaţii, cum ar fi numele, data naşterii, data eliberării, informaţii relevante cu privire la vaccin/test/vindecare şi un identificator unic al adeverinţei. Aceste date pot fi verificate numai pentru a confirma şi a verifica autenticitatea şi valabilitatea adeverinţelor.
- Adeverinţele electronice verzi vor fi valabile în toate statele membre ale UE, iar Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia vor putea recurge la ele. Adeverinţele electronice verzi ar trebui să fie eliberate pentru cetăţenii UE şi membrii de familie ai acestora, indiferent de naţionalitatea lor. Aceste adeverinţe ar trebui să li se elibereze şi resortisanţilor ţărilor terţe care îşi au reşedinţa în UE şi vizitatorilor care au dreptul de a călători în alte state membre.
Sistemul de adeverinţe electronice verzi este o măsură temporară. Această măsură va fi suspendată de îndată ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) va declara sfârşitul urgenţei la nivel internaţional în domeniul sănătăţii cauzate de COVID-19.
Etapele următoare
Pentru a fi gata înainte de începutul verii, această propunere trebuie să fie adoptată rapid de Parlamentul European şi de Consiliu.
În paralel, statele membre trebuie să pună în aplicare cadrul de încredere şi standardele tehnice, convenite în cadrul reţelei de e-sănătate, pentru a asigura punerea în aplicare la timp a adeverinţelor electronice verzi, interoperabilitatea acestora şi respectarea deplină a protecţiei datelor cu caracter personal. Scopul este ca lucrările tehnice şi propunerea să fie finalizate în lunile următoare, potrivit News.ro.
Pentru a respecta măsurile de limitare a răspândirii coronavirusului, călătorilor din UE li s-a solicitat să furnizeze diverse documente, cum ar fi adeverinţe medicale, rezultate ale testelor sau declaraţii. Lipsa unor formate standardizate a dus la apariţia unor probleme în ceea ce priveşte deplasarea călătorilor în UE. De asemenea, s-a raportat faptul că au fost prezentate documente frauduloase sau falsificate.
În declaraţia pe care au adoptat-o în urma videoconferinţelor informale din 25 şi 26 februarie 2021, membrii Consiliului European au solicitat continuarea lucrărilor în ceea ce priveşte o abordare comună a adeverinţelor de vaccinare. Comisia a colaborat cu statele membre în cadrul reţelei de e-sănătate, o reţea voluntară care conectează autorităţile naţionale responsabile cu e-sănătatea, în vederea pregătirii interoperabilităţii adeverinţelor de vaccinare. Orientările au fost adoptate la 27 ianuarie şi actualizate la 12 martie, iar liniile directoare privind cadrul de încredere au fost aprobate la 12 martie 2021.
Miercuri, Comisia a adoptat o propunere legislativă de stabilire a unui cadru comun pentru o adeverinţă electronică verde. Comisia a adoptat, de asemenea, o propunere complementară pentru a se asigura că adeverinţa electronică verde li se eliberează şi resortisanţilor ţărilor terţe care îşi au reşedinţa în statele membre sau în statele asociate spaţiului Schengen, precum şi vizitatorilor care au dreptul de a călători în alte state membre. Din motive juridice, sunt necesare propuneri separate pentru a reglementa situaţia cetăţenilor UE şi, respectiv, a celor din afara UE; nu se face nicio diferenţă de tratament între cetăţenii UE şi cetăţenii din afara UE eligibili în ceea ce priveşte obţinerea de adeverinţe.
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x