Comisia Europeană propune prelungirea cu un an a utilizării sistemului de certificate digitale ale UE privind COVID-19

| 03 feb, 20:37

 

Comisia Europeană a propus, joi, prelungirea cu un an, până la 30 iunie 2023, a sistemului de certificate digitale ale UE privind COVID-19, arată un comunicat de presă al instituţiei.

 

 

„Boala COVID-19 continuă să fie prevalentă în Europa şi, în acest stadiu, nu se poate stabili impactul unei eventuale creşteri a infecţiilor în a doua jumătate a anului 2022 sau al apariţiei unor noi variante. Prin prelungirea perioadei de aplicare a regulamentului care instituie certificatul, călătorii vor putea continua să utilizeze certificatul digital al UE privind COVID pentru a călători în UE în cazul în care statele membre vor menţine anumite măsuri de sănătate publică. Prin adoptarea propunerii astăzi, Comisia se asigură că Parlamentul European şi Consiliul vor putea încheia procedura legislativă în timp util, înainte de expirarea datei până la care se aplică regulamentul actua”, arată comunicatul de presă al CE.
Pe lângă prelungirea perioadei de aplicare a Regulamentului privind certificatul digital al UE privind COVID până în iunie 2023, Comisia propune, de asemenea, câteva modificări limitate:
Includerea testelor antigenice de înaltă calitate, efectuate în laborator, printre tipurile de teste pe baza cărora se poate elibera un certificat de testare. Scopul este de a extinde tipurile de teste de diagnostic în condiţiile în care cererea de teste este în prezent foarte mare.
Conform sursei citate, asigurarea faptului că certificatele de vaccinare indică numărul total corect de doze administrate în orice stat membru, nu doar în statul membru care eliberează certificatul. Scopul acestei măsuri este de a răspunde preocupărilor practice exprimate de cetăţeni cu privire la faptul că certificatele pot indica un număr incorect de doze atunci când dozele de vaccin au fost făcute în state membre diferite.
Prevederea faptului că li se pot elibera certificate persoanelor care participă la trialuri clinice pentru vaccinurile împotriva COVID-19. Certificatul digital al UE privind COVID eliberat participanţilor la trialuri clinice poate fi pe viitor acceptat de alte state membre. Această măsură urmăreşte să încurajeze continuarea dezvoltării şi a studierii vaccinurilor împotriva COVID-19.
Utilizarea pe plan naţional a certificatelor digitale ale UE privind COVID rămâne la latitudinea statelor membre. Legislaţia UE privind certificatul digital al UE privind COVID nici nu prevede, nici nu interzice utilizarea pe plan naţional a certificatului digital al UE privind COVID (de exemplu, pentru accesul la evenimente sau la restaurante). În acelaşi timp, în cazul în care un stat membru instituie la nivel naţional un sistem de certificate privind COVID-19, acesta ar trebui să continue se asigure că şi certificatele digitale ale UE privind COVID pot fi utilizate şi sunt acceptate pe deplin în scopurile în care se folosesc certificatele naţionale. În plus, Comisia încurajează, de asemenea, statele membre să alinieze perioadele de valabilitate ale certificatelor utilizate pe plan naţional la perioada de valabilitate stabilită la nivelul UE în scopul călătoriilor.
Pentru a se asigura că prelungirea este adoptată la timp, înainte de 30 iunie 2022, data la care încetează să se mai aplice Regulamentul privind certificatul digital al UE privind COVID, Comisia invită Parlamentul European şi Consiliul să adopte rapid propunerea.
Până la 31 martie 2022, Comisia va publica, de asemenea, un al doilea raport referitor la Regulamentul privind certificatul digital al UE privind COVID, după cum se prevede în regulament, mai indică sursa menţionată.
Primul raport a fost publicat la 18 octombrie 2021. Astfel cum s-a menţionat în primul raport, Comisia prezintă propunerea de astăzi înainte de cel de al doilea raport pentru a se asigura că procedura legislativă necesară poate fi încheiată înainte de data la care încetează să se mai aplice actualul regulament.
„Nu putem prevedea cum va evolua pandemia, dar putem să ne asigurăm că cetăţenii vor putea folosi în continuare certificate care funcţionează şi care sunt acceptate peste tot. Fără această prelungire, riscăm să ne confruntăm cu o multitudine de norme naţionale divergente şi cu toate confuziile şi obstacolele aferente. Certificatul digital al UE privind COVID s-a dovedit a fi un instrument eficace pentru facilitarea liberei circulaţii în condiţii de siguranţă. Aştept cu interes ziua în care certificatele nu vor mai fi necesare, dar, până atunci, acestea ne permit să ne deplasăm în condiţii de siguranţă în Europa”, a afirmat comisarul pentru justiţie, Didier Reynders.
Comisarul pentru sănătate şi siguranţă alimentară Stella Kyriakides a adăugat că „certificatul digital al UE privind COVID a facilitat libera circulaţie şi călătoriile în condiţii de siguranţă într-o perioadă marcată de incertitudine”.
„Cetăţenii au adoptat certificatul, acesta uşurându-le viaţa. Acest instrument important a fost esenţial pentru gestionarea riscurilor şi sprijinirea măsurilor de sănătate publică în vigoare, menite să îi protejeze pe cetăţeni în timpul pandemiei. Astăzi propunem actualizarea posibilităţilor de utilizare a certificatului pentru ca cetăţenii să poată efectua călătorii în UE atât timp cât se menţin cerinţele în materie de sănătate publică. Propunem ca sistemul de certificate să fie actualizat în funcţie de cele mai recente evoluţii ştiinţifice şi epidemiologice, în lumina necesităţii de a accelera campaniile de vaccinare cu doza suplimentară de rapel (booster) şi de a sprijini continuarea cercetărilor clinice vitale în curs, oferind o recunoaştere corespunzătoare cetăţenilor care participă la aceste eforturi”, a mai spus Kyriakides.
De asemenea, comisarul pentru piaţa internă Thierry Breton a precizat că acest certificat a devenit un standard mondial.
„Cu peste 1,2 miliarde de certificate eliberate şi 60 de ţări conectate, certificatul digital al UE privind COVID a devenit un standard mondial. Prin infrastructura digitală a sistemului de interoperabilitate al UE, continuăm să facilităm acceptarea transfrontalieră a certificatelor COVID, în pas cu evoluţia pandemiei. Certificatul este un factor important de facilitare a liberei circulaţii şi a călătoriilor chiar şi în perioade de incertitudine”, a explicat Breton, potrivit sursei amintite.
Pentru a facilita libera circulaţie în condiţii de siguranţă pe durata pandemiei de COVID-19, Parlamentul European şi Consiliul au adoptat, la 14 iunie 2021, Regulamentul privind certificatul digital al UE privind COVID. Acesta se aplică de la 1 iulie 2021 şi ar trebui să înceteze să se aplice la 30 iunie 2022.
Certificatul digital al UE privind COVID este o poveste de succes a UE. Certificatul continuă să faciliteze călătoriile în condiţii de siguranţă în Uniunea Europeană pe durata pandemiei. Până în prezent, statele membre au emis peste 1,2 miliarde de certificate. În plus, sistemul european de certificate s-a dovedit a fi singurul sistem de certificate COVID-19 funcţional la nivel internaţional pe scară largă, stabilind un standard global. Începând cu 31 ianuarie 2022, 33 de ţări şi teritorii terţe sunt conectate la sistemul de certificate digitale ale UE privind COVID, preconizându-se că numărul acestora va fi şi mai mare în viitor.
La 21 decembrie 2021, Comisia a adoptat noi norme referitoare la certificatul digital al UE privind COVID, stabilind, în scopul călătoriei, o perioadă de acceptare obligatorie de 9 luni (mai exact 270 de zile) pentru certificatele de vaccinare care indică finalizarea schemei de vaccinare primară în scopul călătoriilor în interiorul UE. Aceste norme au început să se aplice de la 1 februarie 2022.
La 25 ianuarie 2022, Consiliul a convenit să actualizeze normele pentru a facilita libera circulaţie în UE în condiţii de siguranţă în timpul pandemiei de COVID-19. Normele prevăd că titularii de certificate valabile nu ar trebui, în majoritatea cazurilor, să facă obiectul unor restricţii suplimentare atunci când călătoresc în interiorul UE.
De asemenea, Comisia propune astăzi şi un regulament de extindere a aplicării certificatului digital al UE privind COVID pentru resortisanţii ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere legală sau care îşi au reşedinţa legală pe teritoriul statelor membre.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ