Comisia Europeană: România a absorbit 57 milioane de euro din fondurile pentru perioada de programare 2014-2020

| 05 aug, 15:17

România a absorbit 57 milioane de euro din fondurile pentru perioada de programare 2014-2020, acești bani fiind atrași prin Programul de Dezvoltare Rurală, conform datelor furnizate la solicitarea AGERPRES de reprezentanți ai Comisiei Europene de la Bruxelles.

'Suma este de 57 milioane de euro, dar numai pentru Programul de Dezvoltare Rurală. Deci, nu este politică de coeziune, este un alt fond, este un fond specific pentru care procesul de desemnare (acreditare n.r.) nu a trebuit să fie făcut pentru că se folosesc aceleași agenții ca în perioada precedentă. (...) Pe partea de politică de coeziune și așa mai departe, momentan nu sunt acreditate autoritățile de management și de aceea nu are cum să existe absorbție. Oricum, România nu este singura țară care se află în această situație', au precizat reprezentanții CE.

Potrivit datelor Ministerului Fondurilor Europene, pentru cadrul financiar 2014 — 2020, România are alocare de aproximativ 33 miliarde euro, detaliată pe Programe Operaționale astfel: Fondul european de dezvoltare regională ( FEDR) — 11,2 miliarde euro, Fondul de coeziune (FC) — 8,1 miliarde euro, Fondul Social European (FSE) — 4,7 miliarde euro, Politica Agricolă Comună (PAC)—8,127 miliarde euro — pilonul II, la care se adaugă 12,529 miliarde euro aferente pilonului I (plăți directe), Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime — 0,17 miliarde euro, Fondul European pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate — 0,41 miliarde euro.

Pe fosta programare financiară 2007-2013, la finalul lunii iunie rata de absorbție curentă a fondurilor europene a fost de 76,69%.

Astfel, valoarea declarațiilor de cheltuieli transmise la Comisia Europeană (CE) era de peste 14,6 miliarde euro, în 30 iunie. În ceea ce privește rata absorbției efective, respectiv rambursările de la CE, aceasta era de 68,47% (13 miliarde euro).

Pe Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice rata de absorbție curentă era de 90,02%, pe Programul Operațional Asistență Tehnică — 97,71%, pe Programul Operațional Sectorial Mediu a crescut la 77,45%, pe Programul Operațional Regional — 83,91%, pe Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane — 65,14%, pe Programul Operațional Sectorial Transport — 68,8%, iar pe Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative — 98,66%.

Pentru aceste programe România a avut alocată o sumă de 19,05 miliarde euro.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ