Comisia Europeană solicită României să modifice transpunerea celei de-a cincea Directive privind combaterea spălării banilor

Autorităţile române au scutit mai multe categorii de entităţi corporative şi de alte entităţi juridice de obligaţia de a-şi declara beneficiarii efectivi („beneficiarii reali”) într-un registru central. Aceste scutiri nu sunt prevăzute de directivă, conform CE.

Cea de-a cincea Directivă CSB consolidează standardele UE în ceea ce priveşte transparenţa informaţiilor referitoare la proprietatea efectivă şi includerea lor în registre centrale.

Directiva solicită statelor membre să se asigure că entităţile corporative şi alte entităţi juridice înregistrate pe teritoriul lor obţin şi deţin informaţii adecvate, corecte şi actualizate cu privire la beneficiarul lor real, inclusiv detaliile intereselor generatoare de beneficii deţinute. Normele privind combaterea spălării banilor sunt esenţiale în lupta împotriva spălării banilor şi a finanţării terorismului.

Lacunele legislative dintr-un stat membru afectează UE în ansamblul său. Din acest motiv, normele UE trebuie puse în aplicare şi aplicarea lor trebuie supravegheată în mod eficient, pentru a se combate criminalitatea şi a se asigura protecţia sistemului nostru financiar. România are acum la dispoziţie două luni pentru a răspunde şi a lua măsurile necesare.

În caz contrar, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la acest caz.

Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor, Comisia Europeană („Comisia”) urmăreşte acţionarea în justiţie a statelor membre care nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce le revin în temeiul legislaţiei UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare şi domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislaţiei UE, în beneficiul cetăţenilor şi al întreprinderilor.

Etapele procedurii de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor

Dacă statul membru în cauză nu comunică măsurile prin care transpune integral dispoziţiile directivelor sau dacă nu ia măsuri pentru a înlătura suspiciunea că a fost încălcată legislaţia UE, Comisia poate iniţia o procedură formală de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor. Procedura urmează o serie de etape prevăzute în tratatele UE, fiecare dintre ele încheindu-se cu o decizie oficială:

Comisia trimite o scrisoare de punere în întârziere, solicitând informaţii suplimentare de la ţara în cauză. Aceasta din urmă trebuie să trimită un răspuns detaliat într-un anumit termen, de obicei de 2 luni.

Dacă ajunge la concluzia că ţara nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în baza legislaţiei UE, Comisia poate trimite un aviz motivat – o solicitare oficială de a se conforma legislaţiei UE. Avizul conţine motivele pentru care Comisia consideră că ţara respectivă încalcă legislaţia UE, precum şi solicitarea ca statul membru să informeze Comisia, de obicei în termen de 2 luni, cu privire la măsurile luate.

Dacă statul membru continuă să nu se conformeze, Comisia poate decide să înainteze cazul Curţii de Justiţie. Majoritatea cazurilor sunt soluţionate înainte de a fi aduse în faţa Curţii.

Dacă statul membru nu comunică la timp măsurile de transpunere a dispoziţiilor directivei, Comisia poate solicita Curţii să aplice sancţiuni.

Dacă hotărârea Curţii stabileşte că statul a încălcat legislaţia UE, autorităţile naţionale trebuie să ia măsuri pentru a se conforma hotărârii Curţii.