Comisia juridică se reuneşte luni pentru a discuta cererile DNA în cazul deputaţilor VOICU şi PĂUN
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor se reuneşte luni pentru a analiza cererile cu privire la reţinerea şi arestarea preventivă a deputaţilor Mădălin Voicu şi Nicolae Păun şi pentru a face rapoarte pe aceste solicitări.
Şedinţa este programată să înceapă la ora 10,30.
Deciziile Comisiei juridice în astfel de cazuri sunt consultative, hotărârea fiind luată de plenul Camerei Deputaţilor.
Materialul probator este conţinut în 19 volume, adică aproximativ 4.900 de pagini, fiind vorba de un dosar comun pentru cei doi deputaţi.
Deputatul PSD Mădălin Voicu a venit joi şi vineri la Camera Deputaţilor, însoţit de trei avocaţi, pentru a studia dosarul, el susţinând că este "agăţat fără niciun fel de vină". Deputatul social-democrat a afirmat că nu o să roage sau să influenţeze colegii, iar în plenul Camerei Deputaţilor la votul final asupra cererii DNA o să îşi spună punctul de vedere.
Deputatul minorităţilor naţionale Nicolae Păun nu a făcut niciun fel de declaraţii la Parlament. Potrivit unor surse, el şi-ar fi studiat dosarul la Comisia juridică, însă nu a vorbit cu jurnaliştii.
Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut miercuri sesizarea preşedintelui Camerei Deputaţilor pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputaţilor Mădălin Voicu şi Nicolae Păun.
Mădălin Voicu este acuzat de trafic de influenţă, fals în declaraţii şi spălare de bani, toate în formă continuată.
Nicolae Păun, preşedinte al Asociaţiei Partida Romilor Pro Europa, este acuzat de folosire sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene, deturnare de fonduri, spălare a banilor, efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, cumpărare de influenţă, influenţare a declaraţiilor, toate în formă continuată.