Comisia specială pentru Roşia Montană a hotărât să ceară accesul la licenţă şi la toate documentele ANRM

Membrii Comisiei comune speciale pentru Roşia Montană au decis, marţi, să ceară accesul la licenţa privind Roşia Montană şi la toate documentele ANRM, a anunţat preşedintele comisiei, Darius Vâlcov, menţionând că el a început procedurile de obţinere a certifictului ORNISS.
"Astăzi, în urma audierilor, pentru că, aţi văzut, a fost şi Ministerul Mediului şi ANRM, am hotărât împreună cu colegii noştri să cerem accesul la licenţa care a fost acordată, precum şi la toate documentele pe care ANRM le are şi aţi văzut disponibilitatea membrilor ANRM de a ne pune la dispoziţie. Deja vom începe procedurile pentru a avea acces la aceste documente", a precizat Vâlcov, după şedinţa comisiei.
El a fost întrebat de ziarişti dacă toţi membrii din comisie au certificate ORNISS, având în vedere că dezbaterile de săptămâna viitoare din comisie s-ar face pe informaţii clasificate.
"Deja am început procedurile. Chiar acum eu mă voi duce să semnez această cerere pentru a obţine acest certificat. Sper ca şi colegii mei să facă acelaşi lucru", a precizat Darius Vâlcov.
El a precizat că membrii comisiei vor continua săptămâna viitoare discuţiile cu reprezentanţii instituţiilor importante.
Ştirile orei
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
