Comisiile de buget-finanțe: Bugetul MAI pentru 2016, adoptat fără amendamente
Bugetul Ministerului Afacerilor Interne pentru anul 2016 a fost adoptat, în unanimitate, fără amendamente, de către Comisiile reunite de buget-finanțe din Parlament, transmite Agerpres.
Astfel, la nivelul comisiilor reunite au fost respinse inclusiv două amendamente adoptate anterior de către Comisiile parlamentare reunite pentru apărare, ordine publică și siguranță națională. Unul dintre aceste amendamente viza suplimentarea bugetului MAI cu 20 de milioane de lei, pentru reabilitarea centrelor de reținere și arest preventiv, sursă de finanțare fiind Fondul de rezervă al Guvernului.
Reprezentanții Ministerului de Finanțe nu au susținut amendamentul, în contextul în care MAI are prevăzute deja acțiuni de reabilitare a acestor centre, iar Fondul de rezervă al Guvernului este destinat unor acțiuni urgente apărute în cursul exercițiului bugetar.
De asemenea, ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, a confirmat că MAI gestionează 51 de centre de reținere și arest preventiv și că există în derulare un program multianual de reabilitare a acestora.
Pentru 2016, sunt prevăzute continuarea lucrărilor de investiții la patru centre, lucrări de extindere și modernizare la 12 centre, iar reparații curente pentru toate celelalte centre. Ministrul a mai precizat că, pentru acest capitol, în buget e prevăzută suma de 5,46 milioane lei, cu 36% mai mult față de anul trecut. El a menționat că banii alocați sunt suficienți în primă instanță, iar la prima rectificare, în măsura în care va fi necesar, se va cere o suplimentare.
Un alt amendament respins a prevăzut suplimentarea cu 35 de milioane de lei, în vederea îmbunătățirii gradului de dotare cu mijloace specifice a structurilor de ordine publică, sursă de finanțare fiind Fondul de rezervă al Guvernului.
Ministerul de Finanțe nu a susținut acest amendament, iar ministrul Tobă a arătat că la nivelul MAI există un program multianual pentru reabilitarea acestor posturi, fie de poliție, de jandarmerie sau poliție de frontieră, în 2016 fiind alocate peste 86 de milioane de lei în acest scop. Acesta a apreciat că, deocamdată, există fondurile necesare, iar după șase luni se va realiza o analiză și se va cere o suplimentare de fonduri, în cazul în care va fi necesar.
Ministrul Petre Tobă a adăugat că bugetul MAI pentru 2016 se ridică la 11,693 miliarde lei.
"Din punct de vedere al proiecției de buget, sunt acoperite toate cheltuielile privind plata drepturilor salariale și a celorlalte drepturi asimilate acestora, inclusiv suplimentarea și majorarea de 10% pentru salarii, inclusiv toate celelalte drepturi stabilite în ultima perioadă", a mai spus ministrul.
El a menționat că pentru bunuri și servicii, bugetul este suplimentat cu 7,3% față de acest an, dar și că este alocată suma necesară pentru organizarea alegerilor parlamentare și locale de anul viitor.
"Avem o sumă alocată pentru achiziționarea a 400 de autospeciale pentru structurile ministerului și, totodată, avem sumele necesare și pentru derularea în continuare a achiziției de autospeciale de poliție sau de jandarmerie din fondul de înnoire a parcului auto. (...) Din 120 de obiective de investiții mari, deschise în acest moment, până la finele anului 2015 vor fi finalizate 25, iar pentru anul viitor este prevăzută încheierea a 46 de investiții", a mai precizat ministrul.
Potrivit acestuia, la Inspectoratul General de Imigrări, care în momentul de față gestionează șase centre de migrație, este prevăzută reabilitarea a trei clădiri gestionate de MAI, astfel încât numărul centrelor de migrație să fie suplimentat de la șase la nouă.
"Avem prevăzute fondurile necesare inclusiv pentru mentenanța mijloacelor tehnice, din dotarea MAI, inclusiv pentru sistemul integrat de supraveghere a frontierelor externe. Avem și fondurile prevăzute pentru operaționalizarea unității de informații, pentru pasageri, structură care este gestionată de Poliția de Frontieră Română", a declarat ministrul.
În anul 2016, la MAI sunt prevăzute cheltuieli curente în valoare de 10,92 miliarde de lei, în creștere cu 21,16% față de execuția preliminată pentru 2015, din care 7,53 miliarde de lei pentru cheltuieli de personal (în scădere cu 0,04% față 2015), iar 826 milioane de lei pentru bunuri și servicii, în urcare cu 8,15% comparativ cu anul acesta.