Comisiile parlamentare şi-au dat GIRUL pentru ANCHETAREA ALEGERILOR DIN 2009
Comisiile juridice ale Parlamentului au dat marţi un raport de adoptare hotărârii prin care se înfiinţează comisia de anchetă cu privire la alegerile prezidenţiale din 2009.
Pentru înfiinţarea comisiei au votat 19 parlamentari, opt au fost împotrivă, iar unul s-a abţinut.
Totodată, s-a adoptat un amendament propus de preşedintele Comisiei juridice a Camerei, Eugen Nicolicea, astfel încât ancheta făcută de Parlament să nu se suprapună cu cea făcută de Parchetul General.
"Pentru a nu mai exista niciun fel de confuzie am făcut un amendament în care se precizează foarte clar că obiectul comisiei nu poate să constituie cercetarea în zona infracţiunii de abuz în serviciu şi de falsificare a documentelor electorale, infracţiune de care nu am prea auzit, în aşa fel încât să nu ne suprapunem peste ancheta făcută de către Parchet. Doar în Regulamentul Camerei se vorbea că este interzisă o astfel de suprapunere, am precizat în mod expres că nu intrăm în această zonă, prin urmare nu mai avem niciun motiv să blocăm adoptarea hotărârii", a explicat Nicolicea.
În cadrul dezbaterilor din comisii, PNL şi USR au menţionat că vor vota împotriva constituirii acestei structuri. PSD şi UDMR au anunţat că susţin înfiinţarea acestei comisii de anchetă.