Comitetul interministerial pentru trecerea la moneda euro, constituit prin hotărâre a Guvernului

| 08 dec, 17:21

Comitetul interministerial pentru trecerea la moneda euro va fi coordonat de prim-ministru, în calitate de președinte, de ministrul Finanțelor Publice și de guvernatorul Băncii Naționale a României – cu respectarea raporturilor de colaborare și a independenței băncii centrale -, în calitate de vicepreședinți, potrivit unei Hotărâri adoptate astăzi de Guvern.

Actul normativ stabilește modul de reprezentare în acest Comitet a instituțiilor publice cu rol în procesul de pregătire a aderării la moneda euro și în derularea reformelor structurale care să asigure convergența reală a economiei românești, precum și principalele atribuții.

Conform Programului de convergență pentru perioada 2016-2019, adoptat de Executiv în ședința din 27 aprilie 2016 (detalii aici:http://gov.ro/ro/stiri/memorandum-cu-tema-aprobarea-continutului-programului-de-convergenta-2016-2019), Guvernul României își menține angajamentul de adoptare a monedei euro, data concretă urmând a fi stabilită pe baza unui calendar de trecere la moneda euro, care va fi finalizat până la următoarea ediție a programului de convergență, respectiv aprilie 2017.

Angajamentul de adoptare a monedei euro reprezintă în continuare o ancoră importantă în promovarea reformelor bugetare și structurale necesare creșterii flexibilității economiei românești.

Pentru adoptarea monedei unice este necesară realizarea unui plan național pentru trecerea la euro care să stabilească o serie de acțiuni concrete pe mai multe paliere (tehnice, organizatorice, juridice și de comunicare). Elaborarea acestui plan și a calendarului acțiunilor necesare pentru adoptarea monedei euro intră în atribuțiile Comitetului interministerial.

Din Comitetul interministerial pentru trecerea la moneda euro vor face parte reprezentanți ai principalelor instituții care vor fi angrenate în proces:

  • Cancelaria Prim-ministrului;
  • Ministerul Finanțelor Publice;
  • Banca Națională a României;
  • Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri;
  • Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice;
  • Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic;
  • Ministerul Afacerilor Externe;
  • Ministerul Energiei;
  • Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice;
  • Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice;
  • Institutul Național de Statistică;
  • Comisia Națională de Prognoză;
  • Consiliul Concurenței.

De asemenea, din Comitet vor face parte, în calitate de invitați, și câte un reprezentant al Preşedinţiei României, al Academiei Române, al Autorității de Supraveghere Financiară, al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, al confederațiilor sindicale și patronale reprezentative la nivel național.

Comitetul va organiza și dezbateri cu societatea civilă.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ