Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale Radionav se va DESFIINȚA! Cine îi preia activitatea

| 21 aug, 10:04

Ministerul Transporturilor vrea să desfiinţeze Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" din Constanţa, societate cu capital integral de stat, activitatea acesteia urmând să fie preluată de Autoritatea Navală Română, aflată în subordinea ministerului.

”De la data desfiinţării Radionav, activitatea acestei companii se preia de Autoritatea Navală Română, instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată integral din venituri proprii, aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, cu sediul în municipiul Constanţa”, arată un proiect de lege publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor.

Personalul contractual al Radionav va fi preluat de Autoritatea Navală Română, beneficiind de drepturile salariale acordate potrivit legii.

Autoritatea Navală Română ar urma să preia totodată drepturile şi obligaţiile companiei şi să se substituie în toate litigiile în curs ale acesteia.

”Desfiinţarea Radionav va avea ca rezultat diminuarea cheltuielilor de la bugetul de stat cu sumele aferente alocaţiilor bugetare pentru Radionav, în valoare de aproximativ 3 milioane lei/an”, se arată în document.

Radionav este operator public unic care furnizează servicii de radiocomunicaţii navale de bază în spectrul de frecvenţă alocat României de către Uniunea Internaţională de Telecomunicaţii.

Ministerul Transporturilor a făcut o analiză asupra activităţii Radionav, a statutului juridic şi situaţiei companiei, cu scopul de a identifica necesitatea menţinerii companiei în structura actuală sau reorganizării ori desfiinţării acesteia, luând în considerare şi activitatea desfăşurată la Radionav în ultimii trei ani de către autorităţi care au rolul de a controla folosirea resurselor financiare ale statului.

”Din analiza efectuată a reieşit faptul că o parte dintre activităţile aferente Serviciului Public de Radiocomunicaţii Navale de Apel, Pericol şi Salvare sunt parţial caduce, iar parţial se pot asigura de către Autoritatea Navală Română”, arată documentul.

Din anul 2017, Radionav nu mai înregistrează venituri proprii, întreaga activitate a companiei fiind susţinută din alocaţiile bugetare de la bugetul de stat.

În plus, din anul 2017 managementul Radionav nu poate fi asigurat în condiţiile legii deoarece întreaga activitate a companiei este subvenţionată de la bugetul de stat, în timp ce toate cheltuielile aferente contractelor de mandat trebuie suportate din veniturile proprii ale companiei.

O parte dintre atribuţiile societăţii stabilite prin actul său constitutiv sunt realizate de către Autoritatea Navală Română, autoritatea centrală de specialitate din subordinea Ministerului Transporturilor, în domeniul siguranţei navigaţiei şi al securităţii navelor, care gestionează interfaţa electronică unică de raportare.

Capitalul social iniţial al Radionav, la 31 decembrie 1997, era de 1,24 miliarde lei. La 31 decembrie 2017 capitalul social al companiei evidenţiat în bilanţul contabil era de 933.300 lei.

În anul 2016, Corpul de Control al premierului a făcut un control la Radionav în legătură cu respectarea dispoziţiilor legale şi a normelor interne cu privire la organizarea şi funcţionarea companiei, precum şi cu privire la îndeplinirea atribuţiilor acesteia.

Astfel, în raport este consemnat faptul că: ”deşi are statut de companie naţională, organizată ca societate comercială pe acţiuni, Radionav funcţionează ca o instituţie publică, fiind finanţată preponderent (în proporţie de peste 85 %) din subvenţii acordate de la bugetul de stat”.

Totodată, în acelaşi raport este consemnat faptul că, deşi Radionav primeşte subvenţii de la bugetul de stat în considerarea calităţii sale de ”operator public unic” în domeniul furnizării serviciilor de radiocomunicaţii navale, o parte din atribuţiile companiei interferează cu activităţi desfăşurate de alte entităţi publice, respectiv Autoritatea Navală Română (ANR) şi Compania Naţională ”Administraţia Porturilor Maritime” Constanţa.

De asemenea, începând cu data de 1 iulie 2004, orice navă, indiferent de pavilionul pe care îl arborează, care urmează să intre în porturile şi sau pe căile navigabile din România, este supusă controlului Autorităţii Navale Române cu privire la modul de respectare a prevederilor Codului ISPS - Codul internaţional pentru securitatea navelor şi facilităţilor portuare. Orice navă ce urmează să intre şi/sau să opereze în porturile sau pe căile navigabile româneşti are obligaţia să anunţe Autoritatea Navală Română şi autorităţile portuare şi/sau de căi navigabile asupra datei când urmează să sosească, folosind în acest scop staţia de radiocomunicaţii navale "Constanţa Radio" aparţinând Companiei Naţionale de Radiocomunicaţii Navale "Radionav".

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ