Companiile aeriene vor avea nevoie de 558.000 de piloți în următorii 20 de ani
Companiile aerian din întreaga lume vor trebui să recruteze și să pregătească 558.000 de noi piloți în următorii 20 de ani, pentru a face față creșterii traficului aerian și a-i înlocui pe piloții care ies la pensie, potrivit unui studiu publicat, luni, de producătorul american de avioane Boeing, transmite AFP.
Potrivit vicepreședintelui Boeing, Sherry Carbary, ar fi nevoie de aproximativ 28.000 de noi piloți în fiecare an. În plus, tot în următorii 20 de ani, Boeing estimează că, la nivel mondial, vor trebui recrutați 609.000 de noi tehnicieni pentru întreținerea avioanelor.
Pe regiuni, Asia-Pacific va avea nevoie de 226.000 de piloți și 238.000 de tehnicieni, ceea ce reprezintă aproximativ 40% din cifra totală. În Europa, vor fi necesari 95.000 de piloți și 101.000 de tehnicieni suplimentari, în timp ce în America de Nord transportatorii aerieni vor trebui să angajeze 95.000 de piloți și 113.000 de tehnicieni.
De asemenea, aproximativ 47.000 de noi piloți și un număr similar de tehnicieni vor fi necesari în America Latină. Regiunile cu necesități mai mici sunt Orientul Mijlociu (60.000 de piloți și 66.000 de tehnicieni), Africa (18.000 de piloți și 22.000 de tehnicieni), Rusia și CSI (17.000 de piloți și 22.000 de tehnicieni).
Tot acest personal adițional va fi necesar pentru cele 38.000 de noi avioane care vor fi adăugate flotei mondiale în următorii 20 de ani, susține Boeing, companie care are 17 centre de pregătire în întreaga lume.
'Provocarea acoperirii cererii mondiale pentru profesioniști în domeniul aviației nu va fi acoperită de o singură companie. Producătorii de avioane, companiile aeriene, producătorii de echipamente de training, organizații care oferă servicii de training, agenții de reglementare și instituții de învățâmânt, toate trebuie să-și sporească eforturile pentru a veni în întâmpinarea cererii crescute pentru piloți și tehnicieni autorizați', a declarat Sherry Carbary.
Comparativ cu estimările sale din 2014, Boeing a revizuit în sus cu 4% prognozele privind necesarul de piloți și cu 5% pe cele privind tehnicienii.