Companiile globale au plătit dividende record, de 1.300 de miliarde de dolari, pentru 2017

| 19 feb, 10:35

Investitorii în companiile globale au beneficiat în 2017 de dividende record în valoare de 1.300 miliarde de dolari, cu 7,7% mai mult decât în 2016, în urma redresării încrederii oamenilor de afaceri după incertitudinile politice din 2016, conform unui studiu publicat de Henderson Global Investors, se arată într-un articol apărut luni în publicaţia britanică Financial Times.

Este cel mai rapid ritm de creştere din 2014 şi a fost determinat de întărirea economiei mondiale şi de creşterea încrederii companiilor, se arată în raport.

Dividendele de bază - care exclud dividendele speciale şi ajustările pentru fluctuaţiile de curs valutar şi alţi factori - au crescut anul trecut cu 6,8%, diferenţele între regiuni fiind mai puţin vizibile decât în anii precedenţi.

Cel mai semnificativ avans a fost în SUA, unde nivelul dividendelor s-a redresat după un an 2016 dificil, când incertitudinile cauzate de alegeri au determinat companiile să-şi încetinească planurile privind investiţiile şi dividendele, a explicat Alex Crooke, director în cadrul Janus Henderson. 

Anul trecut, dividendele în SUA au crescut cu 6,3%, la nivelul record de 438 de miliarde de dolari, după un avans de doar 1,7% în 2016.

În Asia - excluzând Japonia - dividendele au urcat cu 8,6%, la nivelul record de 139,9 miliarde de dolari, în timp ce Europa este uşor în urmă, cu un avans de doar 2,7%.

În schimb, în Marea Britanie dividendele au crescut anul trecut cu 10%, în urma creşterii preţurilor materiilor prime, care a dus la reluarea plăţii dividendelor de către companiile miniere.

Pentru acest an, investitorii în companiile globale ar putea beneficia de dividende record de 1.350 miliarde de dolari, se arată în studiul realizat de Janus Henderson.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ