Concluzia raportului "Alegeri 2009" - amânată cu 60 de zile

| 06 noi, 15:19

Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului au aprobat prelungirea cu 60 de zile a termenului de depunere a raportului Comisiei speciale de anchetă a Parlamentului pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor prezidențiale din 2009 și de rezultatul acestora. Decizia finală aparține plenului Legislativului, care se va reuni marți în ședință.

Conducerea comisiei de anchetă a invocat, în solicitarea către Birourile permanente de prelungire a termenului de depunere a raportului cu 60 de zile, nepublicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale privind soluționarea conflictului juridic de natură constituțională dintre Parlamentul României, pe de o parte, și Ministerul Public, parte a autorităților judecătorești, pe de altă parte, în urma sesizărilor formulate de președinții Senatului și Camerei Deputaților, precum și întârzierea primirii răspunsurilor de la diferite instituții, la solicitarea comisiei parlamentare de anchetă, de a furniza informații relevante pentru redactarea raportului final.

CCR susține, în motivarea deciziei din 3 octombrie legate de refuzul procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, de a merge la Comisia de anchetă a alegerilor din 2009, că acest refuz a încălcat autoritatea Parlamentului și principiul colaborării loiale între instituțiile statului.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ