Concurenţa la medicină a atins punctul maxim din 1990 şi până astăzi
Concurenţa la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) 'Carol Davila' este în acest an cea mai mare după 1989, potrivit rectorului instituţiei de învăţământ superior, acad. prof. dr. Ioanel Sinescu.
Cei mai mulţi candidaţi sunt la Facultatea de Medicină Dentară şi la cea de Medicină Generală. Explicaţia ar fi, în opinia rectorului, că universitatea este cea mai prestigioasă din România, recunoscută şi în lume şi are şi un absolvent care este laureat al Premiului Nobel.
Acesta a punctat că în cei 157 de ani de existenţă, prin cele patru facultăţi ale UMF 'Carol Davila' au trecut personalităţi recunoscute pe plan european şi mondial, standardul de pregătire fiind foarte ridicat iar aceste facultăţi fiind competitive pentru orice structură la nivel european.
Acad. prof. dr. Ioanel Sinescu a arătat că cele mai solicitate specialităţi sunt medicina dentară, unde sunt aproape 10 pe loc şi medicina generală - mai mult de 5 pe un loc. La Facultatea de Asistente şi Moaşe sunt 3,8 candidaţi pe loc şi la Farmacie - 3,14. Media pe universitate este de 5,48 pe un loc, în creştere faţă de anul trecut.
Potrivit rectorului, cei mai mulţi dintre candidaţii la Facultatea de Asistente şi Moaşe doresc să plece din ţară. El a spus că i-a sfătuit pe candidaţi să profeseze în ţară şi dacă pleacă totuşi în străinătate, ar fi bine să se întoarcă în ţară.
Ioanel Sinescu a menţionat că pregătirea în cele şase universităţi tradiţionale, din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova şi Târgu Mureş, a costat anul trecut opt milioane de euro.
Candidaţii care au ieşit de la examen au declarat presei că testul nu a fost foarte dificil şi a avut subiecte mai uşoare decât la simulare.
Potrivit preşedintelui Colegiului Medicilor din România, prof. dr. Vasile Astărăstoae, un sondaj realizat la Universitatea de Medicină din Iaşi a arătat că 85% dintre cei care au optat pentru această specializare doresc să plece din ţară.
Peste 4.500 de candidaţi au susţinut sau urmează să susţină miercuri examenul de admitere la cele patru facultăţi ale Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) 'Carol Davila'.
Examenul de admitere a început la ora 9,00 pentru Facultăţile de Medicină şi Farmacie şi va începe la ora 16,00, pentru Facultatea de Medicină Dentară şi Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală (FMAM).
Corectarea tezelor se face în sala de concurs, în prezenţa candidaţilor, cărora li se comunică punctajul, sub semnătură. Fiecare răspuns corect la întrebare este notat cu un punct. Punctajul obţinut este transformat în notă. Ulterior, toate grilele de concurs vor fi reverificate prin scanare pe calculator.
Rezultatele finale şi lista candidaţilor admişi vor fi afişate la avizierele facultăţilor în cel mult 48 de ore de la terminarea probelor.
Sunt declaraţi admişi candidaţii al căror punctaj la examenul scris este egal sau superior aceluia corespunzător notei 5,00.
La Facultatea de Moaşe şi Asistenţi Medicali declararea candidaţilor admişi va fi în funcţie de punctajul obţinut şi ordinea opţiunilor pentru specializările oferite, formulate în scris de candidaţi.
Candidaţii olimpici sunt admişi automat, fără a mai fi necesară susţinerea examenului de admitere.
La Facultatea de Medicină sunt 5,2 candidaţi pe un loc finanţat de la buget, în timp ce pentru Facultatea de Medicină Dentară sunt 9,7 candidaţi pe un loc la buget. Anul acesta numărul candidaţilor înscrişi a crescut comparativ cu anul trecut.
Pentru înscrierea la Facultatea de Medicină, unde există 432 de locuri finanţate de la buget, au fost validaţi 2.262 de candidaţi, dintre care 28 de olimpici, precum şi 53 de candidaţi care au optat din start pentru locurile disponibile la taxă.
La Facultatea de Medicină Dentară, unde s-au alocat 131 de locuri subvenţionate de stat, s-au înscris 1.280 de candidaţi, dintre care 44 au ales să aplice pentru locurile existente cu taxă.
Un număr de 408 absolvenţi de liceu au ales Facultatea de Farmacie, dintre care 21 locurile cu taxă, numărul de locuri alocat la buget anul acesta fiind de 131.
Facultatea de Moaşe dispune de 156 de locuri la buget, pentru care s-au înscris 591 de candidaţi, dintre care 20 au aplicat pe locurile disponibile cu taxă.