Concurs de nesimțire între Papahagi și Baconschi

| 09 feb, 2014

De la demisia Elenei Udrea din PDL și intrarea ei în PMP, popularii au încercat constant să își sporească prezența în spațiul public, mișcare logică dacă avem în vedere că 2014 este an electoral și noul partid prezidențial speră să mai ia câteva voturi.

Astfel, sâmbătă Elena Udrea a participat, la Bistrița, la inaugurarea sediului PMP din oraș alături de lideri şi parlamentari ai partidului, printre care Eugen Tomac, Cristian Petrescu, Daniel Funeriu, Laura Bota, Clement Negruţ, Florin Popescu, Florin Secară, Florin Gheorghe, Teodor Baconschi sau Adrian Papahagi. Ultimii doi au reușit să producă momentul zilei, paradoxal, în timpul discursului ținut de fosta consilieră a lui Traian Băsescu.

Elena Udrea nu a spus nimic nou față de linia de mesaje care a consacrat-o în ultima vreme. Astfel, onoratul auditoriu popular a aflat că PMP-ul nu dorește să fie un inamic al PDL-ului din moment ce unitatea dreptei este atât de importantă în fața adversarilor comuni, USL-ul și liderii acestuia. Udrea a mai încercat, de asemenea, să își explice declarațiile anterioare legate de o posibilă susținere pentru liderul PNL, afirmând „eu atrăgeam atenția că, dacă nu se va găsi suficientă înțelepciune și înțelegere în liderii de centru dreapta (…) vom fi în situația în care, în turul doi, să avem de ales între Victor Ponta și Crin Antonescu, adică două nenorociri”. A urmat apoi o pauză în discurs, timp în care Adrian Papahagi i-a şoptit Elenei Udrea, "SIDA şi cancerul", iar Teodor Baconschi a spus: "Tusea şi junghiul", Udrea preferând să reproducă expresia ultimului: "Tusea şi junghiul", cu referire la Victor Ponta şi Crin Antonescu.

Dincolo de penibilitatea momentului și de faptul că ambii lideri PMP-iști s-au întrecut în invective la adresa co-președinților USL, secvența este ilustrativă pentru modul în care membrii opoziției loiale președintelui aleg să se raporteze față de principalii lor adversari politici. Una este să critici politicile competitorilor, alta este însă să folosești asemenea caracterizări la adresa lor. Totuși, dacă avem în vedere personajele nu trebuie să ne mirăm, din moment ce atât Baconschi cât și Papahagi au mai avut în trecut ieșiri asemănătoare.

De exemplu, în ianuarie 2012 Teodor Baconschi îi califica pe cei care protestau în Piaţa Universităţii împotriva PDL drept "mahalaua violentă şi ineptă încolonată, ca minerii odinioară, în spatele moştenitorilor Securităţii". Cât despre Adrian Papahagi trebuie doar să cităm răspunsul “conservator” care I-a dat lui Remus Cernea în campania electorală din 2012, când îşi pusese pe afiş sintagma "Forţa mea eşti tu! Femeie romă, lesbiană şi atee". Astfel, ce s-a întâmplat la Bistrița nu a fost decât o întâlnire între aceste două genii în ceea ce privește comunicarea politică necivilizată, moment în care două suflete pereche ale politicii românești s-au aflat într-o comuniune perfectă de idei.

În plus, caracterizările făcute de Teodor Baconschi și Adrian Papahagi la adresa liderilor USL ar trebui să ne mire și mai puțin, dacă avem în vedere că părintele lor politic este Traian Băsescu, care și-a făcut întotdeauna adversarii albie de porci. Comportamentul celor doi lideri populari denotă că stilul șefului statului de a vorbi despre alți politicieni se găsește în codul genetic al PMP, care, nu-i așa, vrea să ne convingă că ei fac altfel de politică.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ