Conducerea Parlamentului discută despre constituirea unei comisii pentru proiectul Roşia Montană

| 17 sep, 2013

Constituirea unei comisii speciale pentru analizarea proiectului de la Roşia Montană se va afla marţi în discuţia Birourilor Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Săptămâna trecută, preşedintele Senatului, Crin Antonescu, declara, după discuţia cu liderii USL, că procedura de urgenţă pentru votarea proiectului de lege privind Roşia Montană va fi retrasă.

"Am avut o discuţie cu premierul Ponta şi cu alţi colegi, şi din PSD şi din PNL, din Guvern, pe multe subiecte. Cel mai arzător probabil privitor la Roşia Montană. Mi-am reafirmat convingerea că este un proiect care, în mod normal, se asumă sau nu se asumă de către Guvern. Domnul prim-ministru a rămas pe ideea că proiectul a fost înaintat în Parlament. PSD a convenit - vorbesc acum de domnul Ponta în calitate de lider al PSD - să revenim la formula convenită iniţial, a unei comisii speciale în Parlament. Deci se solicită retragerea procedurii de urgenţă", preciza Crin Antonescu.

La rândul său, premierul Victor Ponta a afirmat la sfârşitul săptămânii trecute că USL a decis până la urmă să înfiinţeze o comisie parlamentară specială pentru proiectul de la Roşia Montană pentru că este soluţia corectă în acest caz.

"Nu poţi să dai un vot pe un criteriu politic la ceva ce ţine de un proiect foarte, foarte, foarte tehnic. Când spun tehnic, mă refer atât la investiţii, la protecţia mediului, la redevenţe. De exemplu, domnul Vosganian vă poate detalia că e vorba de un proiect extrem de tehnic, şi atunci nu dai voturi politice, ci dai voturi după ce asculţi şi pui în balanţă toate lucrurile pentru şi contra", a declarat premierul Victor Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni că cea mai bună soluţie este ca premierul să retragă din Parlament proiectul privind Roşia Montană.

"Cred că cea mai bună soluţie este ca Guvernul să retragă proiectul din Parlament. Sigur, sunt şi lucruri care trebuie stabilite prin lege, cum ar fi creşterea redevenţelor din Legea minelor. (...) Dar în niciun caz legea nu poate să cuprindă atribuţiuni care sunt ale Executivului", a spus Băsescu, la Palatul Cotroceni.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ