Conducerea PDL a decis păstrarea în partid a celor 22 de primari din Argeş daţi afară

| 29 iul, 2013

BPN al PDL a luat act, luni, de decizia Comisiei de etică a partidului de a invalida hotărârea Organizaţiei Judeţene Argeş privind excluderea celor 22 de primari PDL din partid, a anunţat prim-vicepreşedintele Andreea Paul.

"BPN a luat act de decizia Comisiei de etică de a invalida decizia organizaţiei judeţene de excludere a celor 22 de primari din Argeş", a precizat Paul. Ea a spus că astfel cei 22 de primari nu sunt excluşi din PDL, arătând că în partid nu mai sunt asemenea situaţii. Paul a mai spus că ea consideră decizia fostului preşedinte PDL Argeş Mircea Andrei de a exclude pe cei 22 de primari şi apoi de a-şi da demisia ca fiind un "gest impardonabil".

Într-un comunicat al PDL remis luni se arată că potrivit statutului formaţiunii, Comisia Natională de Integritate, Statut si Litigii poate fi sesizată sau se poate autosesiza în legătură cu neconcordanta dintre decizii sau hotărâri ale organismelor de conducere ale partidului si prevederile statutare.

Reprezentanţii CNISL au constatat că excluderea din partid a celor 21 de membri ai PDL nu a respectat prevederile statutare şi a avut "un vădit caracter abuziv", potrivit comunicatului. "Potrivit art. 23 alin 2 din statutul PDL, excluderea din partid a unui membru PDL se face doar în măsura în care acesta a încălcat în mod grav şi repetat prevederile statutului şi hotărârile organizaţiei sau a prejudiciat imaginea partidului. Cei 21 de membri ai PDL nu se fac vinovaţi de încălcarea acestui articol. CNISL a constatat şi o serie de nereguli în convocarea organismelor de conducere ale organizaţiilor PDL din judeţul Argeş care au luat decizia de excludere", se mai arată în comunicat.

Fostul senator Mircea Andrei, lider al PDL Argeş, a declarat, recent, pentru MEDIAFAX, că a demisionat din partid, el motivând prin faptul că Vasile Blaga şi conducerea PDL "au uitat că există judeţul Argeş". Înainte de a demisiona, Andrei a aprobat excluderea din partid a 22 de primari PDL din Argeş. Dacă ar fi demisionat din partid, aceştia şi-ar fi pierdut şi mandatele de primari.

Excluderea celor 22 de primari şi demisia lui Mircea Andrei au avut loc la doar o zi după vizita preşedintelui Traian Băsescu în Argeş. De asemenea, fostul deputat PDL Vasile Gherasim a demisionat din partid, arătând că, în condiţiile în care în jurul Mişcării Populare se va înfiinţa un partid, este posibil să se alăture acestuia.

Tag-uri: Andrea Paul Vass, pdl
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ