Conducerea PNL se reuneşte, mâine, pentru a face o nouă propunere la Economie
Biroul Politic Naţional al PNL se reuneşte mâine în şedinţă pentru a decide nominalizarea la conducerea Ministerului Economiei, portofoliu rămas vacant după ce Varujan Vosganian a demisionat.
Şedinţa va avea loc la ora 11:00, la sala de grup a PNL de la Camera Deputaţilor.
Pe 7 octombrie, plenul Senatului a respins solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind începerea urmăririi penale împotriva liberalului Varujan Vosganian. În aceeaşi zi, Varujan Vosganian a demisionat din funcţia de ministru al Economiei.
Tot pe 7 octombrie, preşedintele liberalilor, Crin Antonescu, anunţa că PNL se va întruni într-o şedinţă pentru a decide cu privire la înlocuirea lui Varujan Vosganian în Cabinetul Ponta.
El a adăugat, la acea dată, că demisia liberalului Varujan Vosganian vine în întâmpinarea unor posibile atacuri la adresa Guvernului.
Preşedintele Traian Băsescu a apreciat, iniţial, demisia lui Vosganian din funcţia de ministru al Economiei. El afirma că demisia lui Vosganian este una de "bun-simţ". Ulterior, şeful statului a revenit asupra declaraţiei, afirmând că demisia fostului ministru al Economiei este "un act de profundă laşitate", în contextul în care "votul Senatului rămâne".
Pe 10 octombrie, ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a fost numit interimar la Economie.
Varujan Vosganian a scris duminică pe blogul său că Remus Vulpescu s-a instalat în biroul său imediat după ce el şi-a dat demisia.
"Vreţi să ştiţi cine a fost cel care a ocupat biroul meu, după ce mi-am trimis demisia la Palatul Victoria şi am părăsit sediul Ministerului Economiei? The winner is... Remus Vulpescu!!! Dacă recunoaşteţi personajul, comentariile vă aparţin...", a scris Vosganian pe blog.