UPDATE Congres PSD. Lista candidaţilor şi prevederile noului Statut
5.000 de delegaţi din toată ţara se reunesc, azi, la Congresul PSD, pentru a alege noua conducere a formaţiunii şi pentru a discuta Statutul partidului.
UPDATE Primul care a intrat în sala congresului a fost Adrian Nãstase, care a venit aici în calitate de invitat, însoţit de fiul sãu, Andrei. Nãstase a fost primit cu aplauze pe scãrile Sãlii Palatului, unde se desfãşoarã Congresul PSD.
"Am venit pentru cã aştept cu interes mesajul politic care se va da aici. Recunosc cã vreau sã vãd şi o fotografie a noilor raporturi de forţã din partid, pentru cã alegerile întotdeuna ne aratã cum se aşazã plãcile tectonice în partid. Am venit din prietenie şi cu dorinţa de a vedea prieteni, colegi", a spus Nãstase.
UPDATE Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat cã a venit cu "gânduri bune" la reuniunea social-democraţilor.
"În general, trebuie sã punem lucrurile esenţiale înaintea incidentelor şi accidentelor şi vom şti s-o facem", a precizat Crin Antonescu, la sosirea la Congres.
Toţi candidaţii care şi-au depus candidaturile au respectat condiţiile statutare şi au fost validaţi de Comisia de propuneri.
Pentru funcţia de preşedinte al PSD a depus candidatura doar Victor Ponta, în timp ce Liviu Dragnea candidează la postul de preşedinte executiv al partidului.
Pentru funcţiile de vicepreşedinţi aleşi la nivel naţional, care însumează opt locuri, şi-au depus candidatura Nicolae Bănicioiu, Eugen Bejinariu, Gheorghe Bunea Stancu, Ion Călinoiu, Ion Câlea, Titus Corlăţean, Adrian Ioan Duicu, Dan Nica, Constantin Niţă, Ion Prioteasa, Cristian Rizea, Dan Şova, Marian Vanghelie.
Preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, a decis să se retragă din competiţia pentru funcţia de vicepreşedinte al PSD.
Bătălia se dă pentru funcţia de vicepreşedinte ales pe regiuni de dezvoltare, astfel:
- Regiunea Nord - Est (Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui) - Gheorghe Nichita
- Regiunea Sud - Est (Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea, Tulcea) - Constantin Boşcodeală, Nicuşor Constantinescu şi Marian Oprişan
- Regiunea Sud (Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, Teleorman) - Silvian Ciupercă, Mircea Cosma şi Adrian Ţuţuianu
- Regiunea Sud - Vest (Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea) - Paul Stănescu
- Regiunea Vest (Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Timişoara) - Titu Bojin şi Ion Mocioalcă
- Regiunea Nord - Vest (Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj) - Ioan Rus
- Regiunea Centru (Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu) - Mircea Duşa
- Regiunea Bucureşti - Ilfov - Robert Negoiţă
Numărul locurilor rezervate femeilor, pentru funcţia de vicepreşedinte, a fost mărit la cinci şi ele vor vor fi ocupate de Ecaterina Andronescu, Gabriela Firea, Lia Olguţa Vasilescu, Rovana Plumb şi Corina Creţu.
Prevederile noului Statut al PSD
Proiectul de modificare şi completare a Statutului PSD, care va fi supus aprobării Congresului, prevede introducerea funcţiei de preşedinte executiv al formaţiunii care să coordoneaze activitatea curentă de partid la nivel central, comunicarea internă cu organizaţiile judeţene, a municipiului Bucureşti şi pentru Diaspora, precum şi comunicarea cu instituţiile şi autorităţile publice centrale sau locale şi cu alte partide sau organizaţii din ţară sau străinătate.
Totodată, acesta îndeplineşte orice alte atribuţii delegate de către preşedintele partidului sau stabilite prin hotărârile Congresului sau care ies din prevederile Statutului PSD.
Potrivit noului Statut, PSD are 21 de vicepreşedinţi din care opt vicepreşedinţi aleşi la nivelul celor opt regiuni de dezvoltare a României, opt vicepreşedinţi aleşi la nivel naţional, în ordinea descrescătoare a voturilor, şi cinci vicepreşedinţi aleşi la nivel naţional din cadrul organizaţiei de femei a PSD, în ordinea descrescătoare a voturilor.
Consiliul Naţional al PSD este alcătuit din maximum 1.001 membri, aleşi dintre candidaţii desemnaţi de Conferinţele judeţene, a municipiului Bucureşti şi a PSD Diaspora sau propuşi de Congres, şi câte 25 de reprezentanţi ai fiecăruia dintre structurile interne ale partidului (TSD, OFSD, O-PSD, LAL), desemnaţi de Comitetele Executive ale acestora.