Congresul PMP: Ce va face Traian Băsescu
Liderii PMP se pregătesc pentru Congresul de mâine, la care a fost invitat şi fostul preşedinte Traian Băsescu. Adrian Rădulescu, fost consilier prezidenţial, crede însă că acesta nu va veni la eveniment.
"Sigur nu vine fostul președinte Traian Băsescu la Congresul PMP. Trebuie să ne obișnuim că partidul trebuie să trăiască fără Traian Băsescu și fără Elena Udrea", a spus Adrian Rădulescu despre absența celor doi lideri marcanți care au ridicat numele PMP, potrivit DC News.
Cu toate acestea, Adrian Rădulescu a dat de înțeles că președintele Traian Băsescu va susține în continuare partidul, dar din afara lui, așa cum a făcut-o și până acum: "Tot numele lui Traian Băsecu va ridica partidul în sondaje, atunci când va fi momentul. Deocamdată nu este. Acum, partidul trebuie să se consolideze, să-și facă structuri teritoriale la nivel județean județean și comunal și apoi discutăm. Este timp până la alegeri, deocamdată avem treabă. Acum degeaba vine președintele. Decizia va fi a dumnealui, dar cu siguranță nu va veni în partid, ci va susține partidul. Cred că nici în fundație".