Consecinţele eventualelor excluderi ale dizidenţilor din PDL

Daniel Funeriu a demisionat din PDL, evitând o iminentă excludere. Cristian Preda a contraatacat, invocând că cei care ar trebui excluşi ar fi cei din BPN-ul partidului.  Teodor Baconschi l-a acuzat pe Vasile Blaga de “mentalitate cazonă, stanilist-fesenistă”. Toader Paleologu l-a avertizat pe preşedintele democrat-liberal că “ameninţările nu pot duce la consolidarea PDL”. Iar Adrian Papahagi a ameninţat şi el cu demisia în cazul în care “intelectualii” vor fi excluşi. Acestora li se adaugă Elena Udrea, ale cărei critici la adresa conducerii PDL s-au accentuat, după înfrângerea suferită în faţa lui Vasile Blaga, în competiţia pentru şefia partidului.

Convulsiile din interiorul PDL sunt expresia lipsei unei strategii coerente prin care liderii formaţiunii să repună partidul pe linia de plutire, după eşecul usturător înregistrat la alegerile din decembrie 2012. Situaţia este cu atât mai complicată cu cât Congresul PDL de la finalul lunii martie ar fi trebuit să aducă, cel puţin teoretic, clarificările necesare şi reconstrucţia unul partid aflat la un moment de răscruce. Săptămânile de după congres nu numai că nu au adus liniştirea apelor în PDL, ci din contră. Vocile critice din interiorul formaţiunii au devenit şi mai sonore, nemulţumirile s-au amplificat, iar credibilitatea PDL este la cote scăzute.

Dincolo de problemele interne, PDL are o situaţie extrem de complicată în ceea ce priveşte relaţionarea cu electoratul. În majoritatea sondajelor, intenţia de vot în dreptul PDL atinge 15%, în cele mai optimiste cazuri, media fiind undeva în jurul valorii de 12%. Astfel, disputele interne şi perspectiva excluderii criticilor plasează PDL într-o postură foarte complicată. Fără coeziune internă şi decuplat de la agenda electoratului, perspectivele sunt sumbre.

Totodată, schimbarea de paradigmă a PDL privind ieşirea de sub influenţa lui Traian Băsescu este exclusiv o formă fără fond. Democrat-liberalii nu au ieşit convingător de sub “mantia” şefului statului, iar sub mandatul lui Vasile Blaga pare un partid dezorientat, fără direcţie. În plus, impactul lui Traian Băsescu este încă vizibil în PDL mai ales la nivelul filialelor care nu au cunoscut o revigoare sub mandatul preşedintelui Blaga. Iar perspectivele unei îmbunătăţiri a situaţiei într-un orizont rezonabil de timp nu sunt nici ele prea bune.

Unul dintre palierele pe care PDL a pierdut masiv este acela al modului în care partidul şi-a asumat rolul în Opoziţie. În locul unei abordări constructive, prin critici obiective şi întemeiate la adresa actelor puterii, PDL a mizat pe atacarea in corpore a tuturor proiectelor guvernului USL la Curtea Constituţională, sabotând astfel măsuri prioritare pentru România. Este un joc cu miză nulă din care PDL a avut numai de pierdut.

În acest context, excluderea dizidenţilor va rezolva pe termen scurt problema criticilor la adresa lui Vasile Blaga, însă pe termen lung problemele structurale ale partidului nu vor dispărea. Fiindcă sursa problemelor PDL este lipsa de consistenţă – ce mesaj şi mai ales ca acţiune politică – ceea ce va permanentiza şubrezirea partidului.

Vasile Blaga are o dificultate de poziţionare inclusiv în raport cu liderii care îi sunt subordonaţi. În spaţiul politic s-a consacrat teza conform căriea preşedintele PDL ar fi un bun organizator, dar nu are nici pe departe carisma, atributele şi profilul unui lider politic autentic. Iar în cazul în care excluderile se vor concretiza, varianta nu va face altceva decât să alimenteze comentariile în acelaşi registru.

Momentul adevărului pentru actuala conducere a PDL îl va reprezenta testul electoral din primăvara anului 2014 când vor avea loc alegerile pentru Parlamentul European. Dacă echipa condusă de Vasile Blaga nu va obţine un rezultat mulţumitor, adică cel puţin în zona a 20 de procente, mandatul actualului preşedinte în fruntea democrat-liberalilor va fi serios ameninţat. Şi în acest caz, posibilele excluderi de la acest moment vor cântări decisiv – în loc să întărească partidul, Vasile Blaga a optat pentru varianta autoritară a eliminării membrilor incomozi din PDL.

De cealaltă parte, se pune în mod legitim întrebarea referitoare la viitorul membrilor care ar putea fi excluşi din PDL. Majoritatea criticilor din grupul “intelectualilor” îşi vor găsi probabil adăpost în Mişcarea Populară devenită între timp partid politic. Marian Preda, liderul noii formaţiunii, provine din mediul academic şi le va face lor eventualilor expulzaţi din PDL. Elena Udrea, care deocamdată nu şi-a asumat oficializarea relaţiei cu “popularii”, va fi nevoită să îşi asume o poziţionare clară, dacă va fi la rândul ei eliminată din formaţiune democrat-liberală.

În termen de imagine, dacă Vasile Blaga îşi va concretiza anunţatele intenţii privind excluderile din PDL, partidul va intra aproape cert pe un trend descendent pronunţat, cu şanse scăzute ca formaţiunea să îşi revină până în preajma europarlamentarelor. Dacă nu-i va exclude pe dizidenţi, frământările din partid vor continua, iar problema legitimităţii lui Vasile Blaga la conducerea PDL va fi ridicată ori de câte ori se va ivi ocazia.