Consiliera lui Carmen Dan, vot favorabil în Parlament pentru postul de șef la Agerpres

| 13 noi, 16:58

Comisiile de cultură comune ale Parlamentului au dat, marți, vot favorabil candidaturii Claudiei Victoria Nicolae pentru funcția de director al agenției naționale de presă Agerpres.

Propunerea urmează să fie votată în plenul reunit al Senatului și al Camerei Deputaților, conform Mediafax.

Guvernul a propus-o pe Claudia Victoria Nicolae pentru funcția de director al agenției de presă Agerpres. Aceasta a fost director general adjunct al Agerpres până în luna iulie. În prezent, Claudia Nicolae ocupă funcția de consilier al ministrului de Interne, Carmen Dan.

Întrebată dacă ia în calcul punerea în valoare a fotografiilor agenției, Claudia Nicolae a răspuns că ar dori să dezvolte arhiva foto, agenția neavând în prezent un loc potrivit în acest sens.

„Sunt deja pași făcuți în acest sens. În urmă cu doi ani a fost reactualizată arhiva foto. Ce aș vrea să realizez sunt câteva măsuri de păstrare a arhivei pentru că sediile sunt neconforme. Se merge de asemenea pe digitalizare. Sunt 300.000 de fotografii digitalizate până acum, însă până la șase milioane mai este de muncă”, a spus Claudia Nicolae în timpul audierilor.

Membrii Comisiei de Cultură au dat vot în unanimitate pentru numirea Claudiei Nicolae, urmând ca plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului să decidă în legătură cu această numire.

Fostul director general, Alexandru Giboi, și-a anunțat luni demisia pe Facebook.

"Tocmai am trimis demisia mea din poziția de director general al Agerpres către instituțiile respective care ar trebui să fie informate în această situație. Nu vreau să aibă cineva senzația că mă agăț de funcții. Nu îmi place să pară că depind de Liviu Dragnea și alții asemenea lui. Am drumul deschis în cariera mea profesională, și intenționez să îl urmez, cu capul sus. Pentru cei care vor spune că demisia mea nu are sens, pentru că oricum a fost numită o altă persoană în locul meu, pot doar să îi rog să fie atenți la ce se va întâmpla în perioada următoare. Lucrurile, din păcate, nu sunt deloc clare în cazul conducerii Agerpres. Din contră, cred că, prin această demisie, aduc puțină claritate asupra situației. Pentru și mai multă claritate, vă invit să consultați stenograma ședinței Biroului Permanent Reunit al Parlamentului, din data de 29 octombrie", a scris Giboi.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ