Consiliul Concurenţei a consultat CE privind investigaţia ROBOR. Nu erau dovezi de cartel

| 10 apr, 16:53

onsiliul Concurenţei s-a consultat cu Comisia Europeană înainte de a finaliza investigaţia privind un posibil cartel între bănci pentru manipularea ROBOR, însă nu au existat dovezi care să indice o încălcare a legii, se arată într-o scrisoare a comisarului european pentru Concurenţă, Margrethe Vestager, transmisă către mai mulţi europarlamentari români şi obţinută de Agerpres din surse parlamentare.

"Vă scriu în legătură cu mailul dumneavoastră din 7 februarie (...). În scrisoare, vă referiţi la o posibilă manipulare a ROBOR în detrimentul cetăţenilor români şi solicitaţi Comisiei să demareze o investigaţie", se arată în documentul datat 14 martie 2019 şi semnat de comisarul Vestager.

Ea a ţinut să sublinieze că investigaţiile Comisiei Europene pe tema EURIBOR nu au vizat credite sau ipoteci deţinute de consumatori, ci s-a referit la intenţiile de a manipula indicele cu potenţiale efecte asupra pieţelor de derivative din UE, fără a exista indicii că împrumuturile pe termen lung sau ipotecile ar fi fost afectate de comportamentul anticoncurenţial al băncilor implicate.

"În primul rând, documentele pe care mi le-aţi ataşat în scrisoarea dumneavoastră sunt vechi de peste zece ani, datând din perioada vârfului crizei financiare, iar la prima vedere nu par a oferi suficiente dovezi ale unui infringement, pentru a justifica o investigaţie", a arătat oficialul european.

În al doilea rând, precizează ea, având în vedere perioada lungă de timp care a trecut de atunci, Comisia nu mai poate să aplice amenzi.

"În ultimul rând, şi probabil cel mai important, înţeleg că Consiliul Concurenţei deja a derulat o investigaţie asupra acestui aspect, care a fost închisă în 2013. De asemenea, înţeleg că, la acea vreme, Consiliul Concurenţei a consultat DG Competition cu privire la modul în care a fost finalizat investigaţia. Subliniem că aceasta a fost opţiunea Consiliului Concurenţei, care nu avea nicio obligaţie de a proceda în acest fel", a conchis Vestager.

Pe 4 aprilie, prezentă în România la o conferinţă, Margrethe Vestager arăta că există îngrijorări privind faptul că ancheta parlamentară cu privire la activitatea Consiliului Concurenţei ar putea afecta independenţa instituţiei, principiu fundamental al unei noi directive în domeniu.

Vestager a arătat că, la începutul acestui an, Parlamentul European a adoptat o nouă directivă în domeniul concurenţei, care conferă autorităţilor de resort din fiecare stat o independenţă sporită.

"Este foarte important să avem autorităţi independente, cu resurse suficiente şi cu uneltele necesare pentru a proteja consumatorii. Acest lucru ar însemna să poţi ridica toate tipurile de dovezi. Iată de ce este important ca noua legislaţie europeană, agreată de toate statele membre şi adoptată în Parlamentul European cu o majoritate uriaşă, să fie acum transpusă în legislaţia naţională, în litera şi spiritul ei. Pentru că independenţa este o metodă pentru a te asigura că serveşti în continuare cetăţenii, în rolul lor de consumatori", a susţinut oficialul european.

Potrivit acesteia, ancheta parlamentară demarată în urmă cu o lună cu privire la activitatea Consiliului Concurenţei, pe tema unei investigaţii din trecut referitoare la ROBOR, ridică îngrijorări asupra modului în care este respectat în România principiul independenţei Consiliului Concurenţei.

"Monitorizăm ceea ce se întâmplă în ceea ce priveşte independenţa instituţiei de concurenţă în România şi avem îngrijorări cu privire la ancheta parlamentară referitoare la activitatea Consiliului Concurenţei, care se pare că pune sub semnul întrebării unele dintre aceste principii fundamentale (ale directivei - n.r.)", a precizat Vestager.

În februarie, Parlamentul a înfiinţat o comisie de anchetă privind o investigaţie derulată de Consiliul Concurenţei în perioada 2008-2013 pe tema ROBOR.

Senatorul ALDE Daniel Zamfir, preşedintele comisiei de anchetă, susţine că, în 2008, băncile s-au înţeles între ele pentru a stabili cotaţii ROBOR ridicate, iar Consiliul Concurenţei a acoperit acest fapt.

Audiat în comisia de anchetă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat că instituţia pe care o reprezintă nu a găsit dovezi din care să reiasă că băncile s-au înţeles între ele pentru a creşte nivelul indicelui ROBOR.

"În acele zile, este vorba de trei zile din octombrie 2008, ROBOR a crescut foarte mult. Era o criză globală, cursul se depreciase puternic. ROBOR-ul creşte foarte mult, după trei zile intervine BNR şi îl plafonează. Întrebarea era: în cele trei zile ROBOR a crescut în urma unor fenomene din piaţă, indiferent a cui e vina, sau este o înţelegere ilegală? (...) Nu am găsit dovezi din acele mail-uri că ei s-au înţeles să ducă peste piaţă nivelul ROBOR. Am înţeles că se plângeau că sunt prea mici cotaţiile, că, influenţate de BNR, nu sunt la nivelul pieţei", a spus Chiriţoiu, în cadrul audierilor.

Acesta a adăgat că Executivul european a supervizat investigaţia şi nu a găsit niciun indiciu că a fost încălcată legea.

Potrivit datelor Băncii Naţionale, ROBOR la 3 luni a urcat, în octombrie 2008, de la 25,34% în 16 octombrie, la 42,04% în 17 octombrie, 49,81% în 20 octombrie respectiv 44,41% în 21 octombrie. Ulterior, cotaţia indicelui a scăzut.

Dezbaterile şi votul asupra raportului privind o eventuală manipulare a ROBOR, ce urmau să aibă loc miercuri în cadrul Comisiei economice, industrii şi servicii din Senat, au fost amânate pentru săptămâna viitoare, din lipsă de cvorum.

Potrivit preşedintelui comisiei de specialitate, Daniel Zamfir, raportul este finalizat şi s-a ajuns la o serie de concluzii, iar luni, 15 aprilie, documentul va fi depus la Biroul Permanent Senat, cu propunerile aferente.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ