Consiliul Concurenţei va da un răspuns în cazul CFR Marfă în maxim cinci luni

| 02 oct, 2013

Grup Feroviar Român a depus legal notificarea la Consiliul Concurenţei pentru a solicita aprobarea achiziţiei CFR Marfă, potrivit declaraţiei preşedintelui Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, citat de Agerpres.

"GFR a depus legal notificarea. A transmis şi o serie de completări, respectiv anexele (la contractul de privatizare, care lipseau din dosarul depus săptămâna trecută ). Mai are o serie de precizări de transmis, în special referitoare la definirea pieţelor", a declarat Bogdan Chiriţoiu, şeful Consiliului Concurenţei.

Declaraţiile şefului autorităţii naţionale de concurenţă vin după ce, săptămâna trecută, GFR a depus o serie de acte la Consiliul Concurenţei, însă notificarea nu era completă, întrucât lipseau anexele la contractul de privatizare.

Termenul până la care Consiliul Concurenţei trebuie să dea un răspuns este de cinci luni de la primirea documentaţiei complete.

Chiriţoiu a precizat, la finele săptămânii trecute, la Sinaia, că nu este exclusă nicio variantă de răspuns din partea Concurenţei.

"Cotele de piaţă sunt mari şi ne uităm la asta. Putem spune 'da', 'nu' sau 'da, condiţionat'. Condiţiile pot fi de ordin structural, cum ar fi renunţarea la anumite părţi din aceste companii. Ne putem uita şi la partea de contracte. Este mai puţin probabil să punem condiţii pe partea de preţ, dar ne vom uita şi la asta. Nimic nu este exclus", a explicat Chiriţoiu.

Întrebat ce se va întâmpla dacă răspunsul Concurenţei va fi negativ, Chiriţoiu a răspuns că, în acel caz, toată tranzacţia va fi blocată.

Duminică, preşedintele Traian Băsescu a declarat că, din informaţiile pe care le deţine, GFR nu va avea banii necesari la termenul stabilit, pentru a duce la capăt preluarea CFR Marfă.

Compania Grup Feroviar Român a fost declarată pe 20 iunie 2013 câştigătoare a competiţiei pentru privatizarea CFR Marfă, iar contractul de vânzare-cumpărare a pachetului de 51% din capitalul social al societăţii către societatea comercială Grup Feroviar Român a fost semnat în data de 2 septembrie 2013.

Preţul oferit de GFR a fost de 202 milioane de euro. În plus, GFR şi-a asumat investiţii de aproximativ 900 milioane de lei la CFR Marfă.

Grup Feroviar Român este o societate cu capital social integral privat, care prestează servicii de transport feroviar de mărfuri şi servicii conexe transportului feroviar. GFR face parte din grupul de firme Grampet, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica.


loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ