Consiliul Național de Coordonare al noului PNL convocat pe 31 ianuarie

| 05 ian, 16:36

Vasile Blaga a anunțat luni că pe 31 ianuarie a fost convocat Consiliul Național de Coordonare al liberalilor.

"Am convocat pentru 31 ianuarie Consiliul Național de Coordonare al PNL pentru a valida toate aceste criterii pe care colegii ni le vor propune pentru ședința din 21(n.r. ianuarie) și pentru a aproba linia politică a partidului pentru următoarea perioadă, urmând ca pe 1 (n.r februarie) să avem și reuniunea grupurilor parlamentare în care vor discuta toate aceste lucruri", a spus Blaga, într-o conferință comună cu copreședintele PNL Alina Gorghiu.

La rândul său, Alina Gorghiu a precizat că la nivelul PNL a fost stabilită, după ședința comisiei paritare PNL-PDL, componența a două comisii tehnice care vor elabora rapoarte cu privire la modul de unificare la nivel județean, cât și la nivelul grupurilor parlamentare.

"Am decis ca în 2015 să facem un efort colectiv pentru a identifica persoane de la baza partidului și din afară care să reprezinte PNL în viitoarele alegeri parlamentare și locale.

Ne dorim ca această fuziune să fie finalizată și să fie efectivă cât se poate de repede, motiv pentru care am generat componența a două comisii tehnice, vorbim de una care va elabora un raport privitor la criteriile de unificare în organizațiile județene — și ponderi și criterii — termenul de prezentare a acestui raport este de 21 ianuarie și o comisie cu componență parlamentară din care fac parte liderii de grup și încă patru reprezentanți ai grupurilor parlamentare care să rezolve problema unificării grupurilor parlamentare", a explicat copreședintele PNL.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
06 ian, 02:11
tyrex
Bai buldog nenorocit si kriminal crezi ca daca v-ati ascuns toti viermii portocalii in chilotii tradatorilor si zdrentelor de la PNL nu o sa va recunoasca lumea? Viermii tot viermi raman, tradtorii si zdrentele tot asa raman ia poporul nu poate uita guvernarea vostra absolut kriminala si jaful nesimstit practicat de voi 10 ani. NU v-a fost suficienta ultima decapitare de la parlamentare acum vreti sa dispareti de tot. Iar groparul vostru nu o sa fie PSD-ul cum tot vreti voi sa mancati rahat ci fostul vostru mentor bashinescu care va v-a sparge in mii de bucati sa termine cu voi. Puscaria e locul vostru nu Parlamentul dobitocilor si nesimtitilor. Cata impertinenta si aroganta ai buldogule pentru care o sa platesti din greu javra penala ce esti.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ