Constantin Balaban, prim procuror delegat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, reţinut de DNA

| 23 apr, 16:12

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reţinerea pentru 24 de ore, începând de la data de 23 aprilie 2015, a inculpatului BALABAN CONSTANTIN, prim procuror delegat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, la data faptelor, cu privire la săvârşirea a trei infracțiuni de luare de mită.

În cursul lunii februarie 2015, inculpatul Balaban Constantin, în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, a primit de la trei persoane, prin intermediar, cu titlu de mită,  un viţel care avea o greutate de 70 kg după sacrificare, în schimbul soluţionării favorabile a unui dosarul penal în care cele trei persoane erau cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală.

Remiterea mitei a avut loc după ce, în data de 03.02.2015, Balaban Constantin, din proprie iniţiativă, a întocmit două acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu două dintre persoanele cercetate, cărora  le-a aplicat două pedepse de 7 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării acestora.

Tot în aceeaşi dată, primul procuror a dispus clasarea cauzei faţă de cea de-a treia persoană.

Citeşte şi: SCENARIU de COȘMAR pentru Elena Udrea! Vezi câți ani de PUȘCĂRIE o așteaptă

Ulterior lunii iunie 2014, inculpatul Balaban Constantin a primit de la o altă persoană, prin intermediar, suma de 600 de euro, după ce persoana respectivă fusese depistată, în seara zilei de 10.05.2014, conducând un autoturism pe raza municipiului Măcin, sub influenţa băuturilor alcoolice şi având permisul de conducere anulat. În schimbul acestei sume, prim procurorul Balaban Constantin, care avea în supraveghere dosarul penal, s-a angajat să îl soluţioneze favorabil, în condiţiile în care poliţistul dispusese începerea urmăririi penale .

În perioada august-septembrie 2014, prim-procurorul Balaban Constantin a primit de la o altă persoană, prin intermediar, în incinta Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, cu titlu de mită, în mod succesiv, sumele de 550 de euro şi 700 de lei. În schimbul acestei mite, prim-procurorul Balaban Constantin a fost de acord cu întocmirea unei soluţii favorabile într-un dosar penal în care persoana respectivă era cercetată penal sub aspectul conducerii unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

În acest sens, în data de 08.09.2014, Balaban Constantin, la iniţiativa persoanei cercetate,  a întocmit un acord de recunoaştere a vinovăţiei prin care persoana respectivă a primit pedeapsa de un an închisoare, cu amânarea executării acesteia.

Având în vedere calitatea de procuror a inculpatului Balaban Constantin, în conformitate cu prevederile legale, la data de 22 aprilie 2015, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al magistraturii a încuviinţat reţinerea şi arestarea preventivă a acestuia.

Inculpatului li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând ca inculpatul Balaban Constantin să fie prezentat la data de 24 aprilie 2015 instantei cu propunere de arestare preventiva.

Citeşte şi: Adrian Sârbu RUPE TĂCEREA! Dezvăluie căile secrete ale Justiției

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ