Constantin Niţă: În Caraş-Severin, PNL nu-şi respectă înţelegerile şi promisiunile din protocolul USL

| 13 sep, 2013

În PSD Caraş-Severin există mai multe nemulţumiri legate de colaborarea cu PNL, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Reşiţa, vicepreşedintele filialei, Constantin Niţă.

"Din păcate, în Caraş-Severin, PNL nu-şi respectă obligaţiile şi promisiunile stabilite prin protocolul de colaborare al USL. Este un lucru regretabil, pentru că, în majoritatea judeţelor din România, este respectat. Nu înţelegem de ce, preşedintele Consiliului Judeţean şi preşedintele PNL Caraş-Severin procedează în acest mod. Amândoi, conform protocolului, au obligaţia să-l respecte. Aceşti domni nu au nimic de-a face cu USL. Mai bine s-ar întoarce la PDL. Am datoria să informez Biroul Permanent Naţional de acest lucru", a afirmat Constantin Niţă, citat de Agerpres.

La rândul său, preşedintele PSD Caraş-Severin, deputatul Ion Mocioalcă, a arătat câteva din motivele de nemulţumire ale social-democraţilor.

"PSD nu e de acord cu readucerea domnului Doru Cozma în fruntea Finanţelor Publice din Caraş-Severin, pentru că are două dosare penale, ceea ce, e drept, nu înseamnă că este şi vinovat. Apoi, a fost un audit, la Finanţele Publice, care a mai găsit o pagubă de peste 100 mii euro, din nişte relaţii cu anumite firme de telefonie mobilă, ceea ce înseamnă, poate, încă un dosar penal. Şi nu mi se pare corect ca persoane extrem de controversate să conducă Finanţele Publice", a precizat deputatul PSD, Ion Mocioalcă.

O altă nemulţumire pe care social-democraţii au ridicat-o în faţa vicepreşedintelui PSD, Constantin Niţă, o reprezintă faptul că niciunul dintre cei doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Caraş-Severin nu fac parte din această formaţiune politică, ci vin din rândurile liberalilor.

Dacă preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde nu a vrut să comenteze acuzele aduse, liderul liberalilor cărăşeni, Marcel Vela, a făcut unele precizări.

"Nu răspund la provocări, dar sunt nevoit să-i aduc aminte domnului Niţă că, dacă 'cei doi' pe care-i atacă acum nu luau o decizie politică importantă în anul 2012, realizând o altă majoritate parlamentară, ce a demis Guvernul Ungureanu, astăzi domnia-sa nu făcea conferinţe de presă în calitate de ministru al Energiei", a afirmat preşedintele PNL Caraş-Severin.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ