Constantin (PC): Un referendum organizat pe două zile ar fi o soluţie

| 27 iun, 2013

Preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, consideră că organizarea unui referendum privind revizuirea Constituţiei, care să se desfăşoare pe durata a două zile, poate fi o soluţie, arătând că trebuie gândit acest aspect în cadrul USL.

Constantin a explicat, totodată, că organizarea concomitentă a alegerilor prezidenţiale din 2014 cu referendumul pentru Constituţie este o variantă pe care o analizează în cadrul PC.

"Este o variantă pe care am auzit-o de la domnul preşedinte PNL, Crin Antonescu, şi pe care o analizăm şi noi în cadrul PC, acum, şi vom avea o poziţie. Eu cred însă că vom căuta împreună, PSD, PNL, PC, UNPR, soluţia cea mai potrivită pentru un fapt care este dat.

E o decizie a CCR valabilă, care trebuie să fie aplicată, care nu poate fi contestată. Trebuie doar să ne adaptăm în funcţie de decizie, astfel încât să respectăm şi decizia şi voinţa românilor şi intenţia USL de a avea cât mai repede o Constituţie reformată. Este un proiect extrem de important, un proiect asupra căruia ne-am angajat atunci când am format această Uniune - să dăm oamenilor o Constituţie în conformitate cu aşteptările pe care ei le au", a mai spus Constantin.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ