Continuă reforma în Finanțe
În perioada imediat următoare cetăţenii vor putea comunica electronic cu ANAF prin programul „Spaţiul Privat Virtual" pentru a-şi consulta propria situaţie fiscală și a putea plăti unele taxe.
După anii guvernării PDL-Băsescu, în care orice încercare de reformare a Finanțelor a fost blocată din cauza măsurilor de austeritate ce au vizat creșterea taxelor și impozitelor și ca urmare a protejării clientelei politice portocalii, cabinetul condus de Victor Ponta face noi pași în debirocratizarea a sistemului fiscal românesc.
Citeşte şi: INS: România a cheltuit anul trecut pentru protecţia mediului 15,6 miliarde de lei
Potrivit unui comunicat de presă emis de Ministerul Finanțelor, Guvernul a pregătit un proiect de Ordonanță de Urgență și două proiecte de Ordin de ministru prin care operatorii economici care se vor încadra în categoria microîntreprinderilor vor beneficia de sistemul european de raportare financiară simplificat. Proiectele de acte normative pregătite de Ministerul Finanțelor vor transpune prevederile unei noi directive europene contabile. Acestea vor ușura întocmirea bilanţurilor contabile, iar microîntreprinderile vor putea crea un cont prescurtat de profit şi pierdere. Cele două inovații vor simplifica raportarea situaţiilor financiare anuale, prin prisma faptului că acestea vor conține informaţii minime.
Măsurile anunțate de Ministerul Finanțelor vor înlocui sistemul simplificat de contabilitate introdus opțional începând cu anul 2011. Potrivit proiectelor pregătite de Ministerul de resort, vor fi considerate microîntreprinderi toate societățile comerciale ale căror active la data bilanțului contabil nu depășesc 350.000 de euro, au un număr mediu de salariați de 10 și care nu au o cifră de afaceri netă mai mare de 700.000 de euro. Ca urmare, Ministerul Finanțelor estimează că 94% dintre operatorii economici din țara noastră vor beneficia de avantajele simplificării legilsației, spre deosebire de circa 2% dintre firme care s-au putut bucura până de curând de vechiul sistem de contabilitate.
Citeşte şi: INS: Rata şomajului a scăzut la 6,7%
Măsurile pregătite de actualul cabinet pentru ușurarea raportării contabile prin facilitarea conformității fiscale a contribuabililor nu sunt singulare și fac parte dintr-un program mai larg al Guvernului de a reforma sistemul fiscal. Încă de la preluarea guvernării, acum mai bine de doi ani, guvernul condus de Victor Ponta a inițiat o serie de măsuri de reformare a Finanțelor care să conducă la o mai bună încasare a veniturilor bugetare și la facilitarea interacțiunii cu organele fiscale a cetățenilor și firmelor. Astfel, Ministerul Finanţelor a luat măsuri de reogranizare a ANAF, de modificare a cadrului legislativ prin adoptarea noilor prevederi ale insolvenţei sau îmbunătăţirea Direcţiei Antifraudă. Totodată, un pas important în simplificarea sistemului fiscal a fost realizat prin eliminarea a 92 de taxe, contribuind astfel la ușurarea poverii fiscale ce apăsa pe umerii firmelor și persoanelor fizice şi la reducerea timpului pe care contribuabilii îl petreceau la ghişee.
Totodată, pentru a îmbunătăţi relaţia dintre contribuabili şi ANAF, Ministerul Finanţelor a urmărit simplificarea modalităţilor de plată a taxelor şi impozitelor. Astfel, în perioada imediat următoare cetăţenii vor putea comunica electronic cu ANAF prin programul „Spaţiul Privat Virtual" pentru a-şi consulta propria situaţie fiscală și a putea plăti unele taxe. Cu ajutorul platformei online introduse de Ministerul Finanţelor, contribuabilii vor putea trimite organelor fiscale documente prin mijloace electronice, salvând astfel timp şi resurse.
Citeşte şi: Câţi salariaţi are România
Politicile derulate de actualul guvern ce au vizat reducerea fiscalității și optimizarea colectării veniturilor și-au arătat deja primele rezultate pozitive. Conform datelor Ministerului Finanțelor, măsurile de reducere a fiscalității au avut ca rezultat încasări suplimentare la bugetul de stat, ceea ce va permite implementarea noilor facilități acordate de actualul cabinet. Prin intermediul proiectelor de acte normative pregătite de Guvern, mare parte din firmele românești vor beneficia de o simplificare a birocrației fiscale, ceea ce va contribui la majorarea colectării veniturilor la buget și la creșterea nivelului de conformare voluntară.