Contractul pentru autostrada Comarnic - Braşov a ajuns în faza de negocieri
Premierul Victor Ponta a anunţat, marţi, că a fost înştiinţat de către ministrul Dan Şova că de miercuri încep negocierile pentru încheierea contractului de construcţie a autostrăzii Comarnic - Braşov.
Miercuri încep negocierile care trebuie să finalizeze contractul pentru Comarnic - Braşov. La fel, suntem în fază avansată cu centura Sud a Bucureştiului şi cu autostrada Piteşti - Craiova, a anunţat premierul citând din ministrul Dan Şova.
CNADNR a primit oferte din partea unei companii din China şi a trei asocieri de firme pentru proiectarea, construcţia, finanţarea şi operarea tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov, printre ofertanţi fiind şi companiile Vinci şi Aktor, care s-au retras din acest proiect în urmă cu trei ani.
Între firmele înscrise se mai regăsesc: compania China Communications Construction şi asocierea formată din firmele Spedition UMB şi Tehnostrade, asocierea formată din Vinci, Strabag şi Aktor, precum şi asocierea formată din Impregilo şi Salini.
Statul a mai încercat de două ori să construiască autostrada Comarnic-Braşov, ultima tentativă având loc în 2010, când câştigătorul licitaţiei, asocierea Vinci (Franţa)-Aktor (Grecia), a renunţat la contract.
Tronsonul Comarnic-Braşov, cu lungime de 55 de kilometri, avea ca termen de realizare anul 2014. După finalizarea lucrărilor, statul român ar fi plătit în 26 de ani în total 4,8 miliarde de euro.