Contradicţii în PNL în privinţa candidatului susţinut în turul II. Ludovic Orban: O minciună gogonată

| 04 noi, 2014

Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, marţi, că liberalii îl susţin 'în integralitatea lor' pe Klaus Iohannis şi a respins afirmaţiile preşedintelui executiv al PSD, Liviu Dragnea, potrivit cărora mulţi liberali 'din cei care nu sunt în PLR' sunt 'nemulţumiţi' de prestaţia candidatului Iohannis şi 'or să vină către noi'.

'Este o minciună gogonată. (...) Niciun liberal nu poate să voteze cu Victor Ponta. Ponta este anti-liberal, nu este nici măcar socialist, este doar şeful unui clan de pradă care vrea să pună mâna pe România. Liberalii îl susţin în integralitatea lor pe Klaus Iohannis şi veţi vedea lucrul acesta în turul doi', a spus Orban, într-o conferinţă de presă.

Totodată, vicepreşedintele liberal i-a transmis lui Dragnea să nu-şi imagineze că va scăpa de plângerea penală pe subiectul ordonanţei privind migraţia politică.

'La ora actuală, adunăm probe şi încercăm să fundamentăm plângerea penală depusă pentru corupţie electorală. Obţinem declaraţiile de apartenenţă ale primarilor care au trecut la PSD şi solicităm informaţii privind fondurile alocate de domnul Dragnea şi de Guvernul Ponta către aceşti primari care au trecut la PSD. De asemenea, facem o analiză a modului în care a schimbat votul tradiţional migraţia politică exercitată ca urmare a corupţiei electorale iniţiate de Dragnea şi de Ponta', a adăugat Ludovic Orban.

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat marţi că mulţi dintre liberali, 'din cei care nu sunt în Partidul Liberal Reformator (PLR)' sunt nemulţumiţi de liderul PNL, Klaus Iohannis.

'Eu cred că foarte mulţi liberali, din cei care nu sunt în PLR, or să vină către noi, deja am primit suficiente semnale. Sunt destul de mulţi liberali nemulţumiţi de prestaţia lui Klaus Iohannis, de comportamentul lui Klaus Iohannis, de comportamentul PDL-ului atât la nivel central, cât şi la nivel judeţean. Sunt foarte mulţi liberali în judeţe care se simt jigniţi, care se simt marginalizaţi, care nu se regăsesc în mesajul lui Klaus Iohannis, care nu se regăsesc în acţiunile lui Klaus Iohannis, sunt foarte mulţi deranjaţi că Iohannis apasă foarte mult pe ideea de transilvanizare (...) şi este susţinut şi de partidul lui Szilagyi care susţine în mod oficial aceasta', a declarat Dragnea.

SURPRIZĂ! Pe cine va susţine Elena Udrea în turul II

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ