Thomas Metzinger directorul Grupului de Filozofie Teoretică din cadrul Universităţii Johannes Gutenberg din Mainz, Germania, a publicat în anul 2003 monografia „Being No One”, urmată în 2009 de cartea „The Ego Tunnel”. În aceste lucrări, filozoful german susţine că de fapt oamenii nu au o conştiinţă de sine decât în relaţia cu senzaţiile exterioare, că totul este un proces care poate fi controlat prin concentrare.

Astfel, potrivit lui Metzinger, oricine poate învăţa anumite tehnici prin care să „iasă în afara propriului său corp” printr-un simplu control asupra simţurilor.

Ce este conştiinţa de sine?

Thomas Metzinger spune că sinele nu este nimic altceva decât procesul prin care lumea exterioară este ordonată şi capătă un sens, devine un model mental coerent, unic.

Astfel, nu este surprinzător că oamenii se identifică de fapt cu senzaţiile lor, simt că această „conştiinţă de sine”, „eul” lor, se află undeva în cap, mai exact în spatele ochilor.

Asta se întâmplă deoarece toate simţurile sunt concentrate în această zonă a corpului: văz, auz, miros, gust.
Prin intermediul senzaţiilor, oamenii primesc informaţii despre lumea înconjurătoare. De aceea, dacă vreţi să scapaţi de impresia că „sinele” vostru este în cap, trebuie să vă concentraţi pe senzaţii care nu provin din aceste simţuri, ci din altele.

Ideea lui Metzinger a fost prezentată şi de filozoful şi antropologul Gregory Bateson. El a pornit de la umătorul exemplu: un orb care foloseşte un băţ pentru a merge şi a distinge obiectele din jur consideră oare că acel băţ, care îi înlocuieşte simţul lipsă, este parte din fiinţa lui? Nu, este doar un ajutor, un instrument.

Astfel, oamenii ating un perete şi consideră că mâna lor este parte din ei, iar peretele este ceva exterior, ceea ce este oarecum eronat. Pentru că ei pot folosi acel perete ca să simtă altceva, de exemplu vibraţiile produse de un camion care trece pe lângă casă. În acest fel, orizontul percepţiei se extinde, obiectul exterior devine un instrument similar simţurilor.
Pentru Bateson, graniţele dintre exterior şi „sine” sunt arbitrare, o simplă iluzie creată de obiectul pe care pe care se concentrează o persoană.


Tehnici de decorporalizare

Plecând de la această teorie, Metzinger vă propune un experiment interesant, prin care puteţi să vă decorporalizaţi, susţine el.

Mai întâi trebuie să vă intindeţi pe podea, undeva unde este linişte şi să vă concentraţi pe detalii legate de senzaţii tactile. De exemplu, să remarcaţi textura covorului pe care îl simţiţi sub palme.

Nu este foarte greu, e la fel ca atunci când aveţi parte de un masaj plăcut. Vă gândiţi doar la modul în care mâinile maseuzei de mişcă pe trupul vostru, orice alt gând trebui alungat din minte. Astfel, centrul atenţiei şi conştiinţei voastre se mută din cap spre o altă zonă a corpului, pe care vă concentraţi.

Pasul următorul este să folosiţi podeau pentru a simţi anumite vibraţii, produse, de exemplu, de un camion. Aşa cum aţi reuşit să vă localizaţi „eul” în diferite părţi ale corpului, acum puteţi să-l localizaţi în locuri din afara corpului vostru. Nu uitaţi: conştiinţa de sine este doar modul în care mintea voastră organizează imaginea lumii exterioare.

Afecţiuni care modifică perceperea firească a „sinelui”

Desigur, Metzinger nu vă promite că veţi avea parte de o scenă similară celor din filme: nu veţi pluti deasupra propriului corp ca o fantomă. Dar veţi reuşi să vă localizaţi „eul” undeva în afara corpului, prin tehnica descrisă anterior, care este practicată de sute de ani de călugării budişti.

O studentă din Ottawa este expertă în această metodă de decorporalizare voluntară, iar cazul ei este analizat acum de cercetători. Ei vor să observe ce zone ale creierului sunt implicate în diferite experienţe legate de perceperea sinelui si de localizarea acestuia.

Informaţii importante în acest sens oferă şi diferite afecţiuni rare, cum este sindromul Anton-Babinski. Persoanele care suferă de această boală sunt oarbe, dar nu-şi dau seama de asta, ele fiind convinse că văd perfect.

Poate şi mai bizar este sindromul Cotard. Bolnavii sunt convinşi că ei de fapt nu există şi deşi pot interacţiona cu alţii, niciun argument raţional nu-i poate convinge de faptul că ei trăiesc.


Experienţe extracorporale controlate, în laborator

Senzaţia de decorporalizare are loc de obicei în cazul unor persoane care au trăit un şoc sau sunt în stare critică, la limita dintre viaţă şi moarte. A fost asociată deseori cu fenomenul de „experienţă la limita morţii”, deşi este doar o parte din acest straniu fenomen, după cum este el descrie de cei care l-au trăit.

Şi persoanele care suferă de paralizie în somn relatează uneori asemenea senzaţii, în care au halucinaţii sau vise conştiente şi simt că plutesc deasupra propriului corp.

De asemenea, starea poate fi obţinută prin meditaţie sau în laborator, prin experimente controlate.

În anul 2007, Henrik Ehrsson, profesor în neuroştiinţe cognitive la Institutul Karolinska din Stockholm, a realizat un test inedit. El a cerut unor voluntari să poarte ochelari speciali, cu care îşi puteau vedea propriul spate, ca şi când ar fi luat locul unei persoane care se afla la doi metri în spatele lor.

Ulterior, subiecţii au fost atinşi cu un băţ în piept şi au declarat că s-au identificat cu persoana virtuală din spatele lor, ca şi când creierul ar fi recalculat poziţia sinelul în acea cameră.

Cum puteţi avea o experienţă extracoporală, prin câteva tehnici simple     (Foto: Shutterstock) + zoom

Galerie foto (5)

Cu siguranţă aţi auzit de bizarele senzaţii de decorporalizare care au loc uneori în cazul unui şoc puternic şi sunt asociate cu trăirile „la limita morţii”. Nu trebuie însă să ajungeţi în stare critică pentru a experimenta asta, crede un filozof german, care a scris o carte despre tehnicile care pot oferi oricui această impresie.

Thomas Metzinger directorul Grupului de Filozofie Teoretică din cadrul Universităţii Johannes Gutenberg din Mainz, Germania, a publicat în anul 2003 monografia „Being No One”, urmată în 2009 de cartea „The Ego Tunnel”. În aceste lucrări, filozoful german susţine că de fapt oamenii nu au o conştiinţă de sine decât în relaţia cu senzaţiile exterioare, că totul este un proces care poate fi controlat prin concentrare.

Astfel, potrivit lui Metzinger, oricine poate învăţa anumite tehnici prin care să „iasă în afara propriului său corp” printr-un simplu control asupra simţurilor.

Ce este conştiinţa de sine?

Thomas Metzinger spune că sinele nu este nimic altceva decât procesul prin care lumea exterioară este ordonată şi capătă un sens, devine un model mental coerent, unic.

Astfel, nu este surprinzător că oamenii se identifică de fapt cu senzaţiile lor, simt că această „conştiinţă de sine”, „eul” lor, se află undeva în cap, mai exact în spatele ochilor.

Asta se întâmplă deoarece toate simţurile sunt concentrate în această zonă a corpului: văz, auz, miros, gust.
Prin intermediul senzaţiilor, oamenii primesc informaţii despre lumea înconjurătoare. De aceea, dacă vreţi să scapaţi de impresia că „sinele” vostru este în cap, trebuie să vă concentraţi pe senzaţii care nu provin din aceste simţuri, ci din altele.

Foto: Shutterstock

Ideea lui Metzinger a fost prezentată şi de filozoful şi antropologul Gregory Bateson. El a pornit de la umătorul exemplu: un orb care foloseşte un băţ pentru a merge şi a distinge obiectele din jur consideră oare că acel băţ, care îi înlocuieşte simţul lipsă, este parte din fiinţa lui? Nu, este doar un ajutor, un instrument.

Astfel, oamenii ating un perete şi consideră că mâna lor este parte din ei, iar peretele este ceva exterior, ceea ce este oarecum eronat. Pentru că ei pot folosi acel perete ca să simtă altceva, de exemplu vibraţiile produse de un camion care trece pe lângă casă. În acest fel, orizontul percepţiei se extinde, obiectul exterior devine un instrument similar simţurilor.
Pentru Bateson, graniţele dintre exterior şi „sine” sunt arbitrare, o simplă iluzie creată de obiectul pe care pe care se concentrează o persoană.


Tehnici de decorporalizare

Plecând de la această teorie, Metzinger vă propune un experiment interesant, prin care puteţi să vă decorporalizaţi, susţine el.

Mai întâi trebuie să vă intindeţi pe podea, undeva unde este linişte şi să vă concentraţi pe detalii legate de senzaţii tactile. De exemplu, să remarcaţi textura covorului pe care îl simţiţi sub palme.

Nu este foarte greu, e la fel ca atunci când aveţi parte de un masaj plăcut. Vă gândiţi doar la modul în care mâinile maseuzei de mişcă pe trupul vostru, orice alt gând trebui alungat din minte. Astfel, centrul atenţiei şi conştiinţei voastre se mută din cap spre o altă zonă a corpului, pe care vă concentraţi.

Foto: Shutterstock

Pasul următorul este să folosiţi podeau pentru a simţi anumite vibraţii, produse, de exemplu, de un camion. Aşa cum aţi reuşit să vă localizaţi „eul” în diferite părţi ale corpului, acum puteţi să-l localizaţi în locuri din afara corpului vostru. Nu uitaţi: conştiinţa de sine este doar modul în care mintea voastră organizează imaginea lumii exterioare.

Afecţiuni care modifică perceperea firească a „sinelui”

Desigur, Metzinger nu vă promite că veţi avea parte de o scenă similară celor din filme: nu veţi pluti deasupra propriului corp ca o fantomă. Dar veţi reuşi să vă localizaţi „eul” undeva în afara corpului, prin tehnica descrisă anterior, care este practicată de sute de ani de călugării budişti.

O studentă din Ottawa este expertă în această metodă de decorporalizare voluntară, iar cazul ei este analizat acum de cercetători. Ei vor să observe ce zone ale creierului sunt implicate în diferite experienţe legate de perceperea sinelui si de localizarea acestuia.

Foto: Shutterstock

Informaţii importante în acest sens oferă şi diferite afecţiuni rare, cum este sindromul Anton-Babinski. Persoanele care suferă de această boală sunt oarbe, dar nu-şi dau seama de asta, ele fiind convinse că văd perfect.

Poate şi mai bizar este sindromul Cotard. Bolnavii sunt convinşi că ei de fapt nu există şi deşi pot interacţiona cu alţii, niciun argument raţional nu-i poate convinge de faptul că ei trăiesc.


Experienţe extracorporale controlate, în laborator

Senzaţia de decorporalizare are loc de obicei în cazul unor persoane care au trăit un şoc sau sunt în stare critică, la limita dintre viaţă şi moarte. A fost asociată deseori cu fenomenul de „experienţă la limita morţii”, deşi este doar o parte din acest straniu fenomen, după cum este el descrie de cei care l-au trăit.

Şi persoanele care suferă de paralizie în somn relatează uneori asemenea senzaţii, în care au halucinaţii sau vise conştiente şi simt că plutesc deasupra propriului corp.

De asemenea, starea poate fi obţinută prin meditaţie sau în laborator, prin experimente controlate.

În anul 2007, Henrik Ehrsson, profesor în neuroştiinţe cognitive la Institutul Karolinska din Stockholm, a realizat un test inedit. El a cerut unor voluntari să poarte ochelari speciali, cu care îşi puteau vedea propriul spate, ca şi când ar fi luat locul unei persoane care se afla la doi metri în spatele lor.

Ulterior, subiecţii au fost atinşi cu un băţ în piept şi au declarat că s-au identificat cu persoana virtuală din spatele lor, ca şi când creierul ar fi recalculat poziţia sinelul în acea cameră.

Experimentul a demonstrat că oamenii percep sinele datorită semnalelor recepţionate prin simţuri. Dacă acestea nu se potrivesc, senzaţia de „sine” dispare şi poate să apară impresia identificării cu un alt corp.

Tot profesorul Ehrsson a reuşit să explice fenomenul „membrelor fantomă”, care apare la unii pacienţi care au suferit de un atac cerebral. Printr-un experiment, el a făcut mai mulţi subiecţi sănătoşi să aibă impresia că au o a treia mână, demonstrând astfel importanţa văzului în percepţia propriului corp.

Cum puteţi avea o experienţă extracoporală, prin câteva tehnici simple     (Foto: Shutterstock) + zoom

Galerie foto (5)

Cu siguranţă aţi auzit de bizarele senzaţii de decorporalizare care au loc uneori în cazul unui şoc puternic şi sunt asociate cu trăirile „la limita morţii”. Nu trebuie însă să ajungeţi în stare critică pentru a experimenta asta, crede un filozof german, care a scris o carte despre tehnicile care pot oferi oricui această impresie.

Thomas Metzinger directorul Grupului de Filozofie Teoretică din cadrul Universităţii Johannes Gutenberg din Mainz, Germania, a publicat în anul 2003 monografia „Being No One”, urmată în 2009 de cartea „The Ego Tunnel”. În aceste lucrări, filozoful german susţine că de fapt oamenii nu au o conştiinţă de sine decât în relaţia cu senzaţiile exterioare, că totul este un proces care poate fi controlat prin concentrare.

Astfel, potrivit lui Metzinger, oricine poate învăţa anumite tehnici prin care să „iasă în afara propriului său corp” printr-un simplu control asupra simţurilor.

Ce este conştiinţa de sine?

Thomas Metzinger spune că sinele nu este nimic altceva decât procesul prin care lumea exterioară este ordonată şi capătă un sens, devine un model mental coerent, unic.

Astfel, nu este surprinzător că oamenii se identifică de fapt cu senzaţiile lor, simt că această „conştiinţă de sine”, „eul” lor, se află undeva în cap, mai exact în spatele ochilor.

Asta se întâmplă deoarece toate simţurile sunt concentrate în această zonă a corpului: văz, auz, miros, gust.
Prin intermediul senzaţiilor, oamenii primesc informaţii despre lumea înconjurătoare. De aceea, dacă vreţi să scapaţi de impresia că „sinele” vostru este în cap, trebuie să vă concentraţi pe senzaţii care nu provin din aceste simţuri, ci din altele.

Foto: Shutterstock

Ideea lui Metzinger a fost prezentată şi de filozoful şi antropologul Gregory Bateson. El a pornit de la umătorul exemplu: un orb care foloseşte un băţ pentru a merge şi a distinge obiectele din jur consideră oare că acel băţ, care îi înlocuieşte simţul lipsă, este parte din fiinţa lui? Nu, este doar un ajutor, un instrument.

Astfel, oamenii ating un perete şi consideră că mâna lor este parte din ei, iar peretele este ceva exterior, ceea ce este oarecum eronat. Pentru că ei pot folosi acel perete ca să simtă altceva, de exemplu vibraţiile produse de un camion care trece pe lângă casă. În acest fel, orizontul percepţiei se extinde, obiectul exterior devine un instrument similar simţurilor.
Pentru Bateson, graniţele dintre exterior şi „sine” sunt arbitrare, o simplă iluzie creată de obiectul pe care pe care se concentrează o persoană.


Tehnici de decorporalizare

Plecând de la această teorie, Metzinger vă propune un experiment interesant, prin care puteţi să vă decorporalizaţi, susţine el.

Mai întâi trebuie să vă intindeţi pe podea, undeva unde este linişte şi să vă concentraţi pe detalii legate de senzaţii tactile. De exemplu, să remarcaţi textura covorului pe care îl simţiţi sub palme.

Nu este foarte greu, e la fel ca atunci când aveţi parte de un masaj plăcut. Vă gândiţi doar la modul în care mâinile maseuzei de mişcă pe trupul vostru, orice alt gând trebui alungat din minte. Astfel, centrul atenţiei şi conştiinţei voastre se mută din cap spre o altă zonă a corpului, pe care vă concentraţi.

Foto: Shutterstock

Pasul următorul este să folosiţi podeau pentru a simţi anumite vibraţii, produse, de exemplu, de un camion. Aşa cum aţi reuşit să vă localizaţi „eul” în diferite părţi ale corpului, acum puteţi să-l localizaţi în locuri din afara corpului vostru. Nu uitaţi: conştiinţa de sine este doar modul în care mintea voastră organizează imaginea lumii exterioare.

Afecţiuni care modifică perceperea firească a „sinelui”

Desigur, Metzinger nu vă promite că veţi avea parte de o scenă similară celor din filme: nu veţi pluti deasupra propriului corp ca o fantomă. Dar veţi reuşi să vă localizaţi „eul” undeva în afara corpului, prin tehnica descrisă anterior, care este practicată de sute de ani de călugării budişti.

O studentă din Ottawa este expertă în această metodă de decorporalizare voluntară, iar cazul ei este analizat acum de cercetători. Ei vor să observe ce zone ale creierului sunt implicate în diferite experienţe legate de perceperea sinelui si de localizarea acestuia.

Foto: Shutterstock

Informaţii importante în acest sens oferă şi diferite afecţiuni rare, cum este sindromul Anton-Babinski. Persoanele care suferă de această boală sunt oarbe, dar nu-şi dau seama de asta, ele fiind convinse că văd perfect.

Poate şi mai bizar este sindromul Cotard. Bolnavii sunt convinşi că ei de fapt nu există şi deşi pot interacţiona cu alţii, niciun argument raţional nu-i poate convinge de faptul că ei trăiesc.


Experienţe extracorporale controlate, în laborator

Senzaţia de decorporalizare are loc de obicei în cazul unor persoane care au trăit un şoc sau sunt în stare critică, la limita dintre viaţă şi moarte. A fost asociată deseori cu fenomenul de „experienţă la limita morţii”, deşi este doar o parte din acest straniu fenomen, după cum este el descrie de cei care l-au trăit.

Şi persoanele care suferă de paralizie în somn relatează uneori asemenea senzaţii, în care au halucinaţii sau vise conştiente şi simt că plutesc deasupra propriului corp.

De asemenea, starea poate fi obţinută prin meditaţie sau în laborator, prin experimente controlate.

În anul 2007, Henrik Ehrsson, profesor în neuroştiinţe cognitive la Institutul Karolinska din Stockholm, a realizat un test inedit. El a cerut unor voluntari să poarte ochelari speciali, cu care îşi puteau vedea propriul spate, ca şi când ar fi luat locul unei persoane care se afla la doi metri în spatele lor.

Ulterior, subiecţii au fost atinşi cu un băţ în piept şi au declarat că s-au identificat cu persoana virtuală din spatele lor, ca şi când creierul ar fi recalculat poziţia sinelul în acea cameră.

Experimentul a demonstrat că oamenii percep sinele datorită semnalelor recepţionate prin simţuri. Dacă acestea nu se potrivesc, senzaţia de „sine” dispare şi poate să apară impresia identificării cu un alt corp.

Tot profesorul Ehrsson a reuşit să explice fenomenul „membrelor fantomă”, care apare la unii pacienţi care au suferit de un atac cerebral. Printr-un experiment, el a făcut mai mulţi subiecţi sănătoşi să aibă impresia că au o a treia mână, demonstrând astfel importanţa văzului în percepţia propriului corp.

În cadul unui alt experiment, realizat de Bjorn van der Hoort, voluntarii au fost convinşi că se află în corpul unui manechin uriaş sau în corpul unei păpuşi. Aceasta realizare ar putea fi folosită ulterior pentru ca specialiştii să controleze roboţi gigantici sau microscopici cu puterea gândului, asemeni unui avatar.

Sursă: descopera.ro