Corina Creţu: Dacă România nu accelerează atragerea fondurilor europene, îşi va crea riscuri economice

| 05 mai, 16:32

Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a declarat joi, la Cluj, că dacă nu va absorbi suficiente fonduri europene, România îşi va crea riscuri în ceea ce priveşte economia.

"Fiind în România, trebuie să dau acest mesaj: dacă România, în perioada următoare, nu-şi accelerează ritmul de absorbţie a fondurilor europene, se vor crea riscuri privind economia României, în sensul încetinirii creşterii acesteia. Este păcat, fiindcă România este la această oră ţara care înregistrează cea mai mare creştere economică din UE. Guvernul României ştie că are tot sprijinul din partea Comisiei Europene, din partea mea personal, pentru ca fiecare proiect european care se derulează să schimbe viaţa cetăţenilor", a spus Corina Creţu.

Ea a atras atenţia şi în ceea ce priveşte folosirea fondurilor de coeziune acordate oraşelor din România şi pentru care a fost prelungit termenul până în luna iunie.

"E un semn de încredere pe care Comisia Europeană o acordă oraşelor europene, este pentru prima dată în istoria UE când o parte din buget se duce direct şi va fi gestionat direct de oraşe. Iar România a alocat aproape 20% din totalul fondurilor de coeziune către oraşele României. Speranţa mea este că această campanie electorală nu va împiedica primarii să lucreze pentru implementarea unor proiecte care mai sunt şi care au ca dată finală iunie 2016. Am făcut această derogare pentru 58 de de proiecte majore, din decembrie 2015 până în iunie 20016. Cred că este foarte important ca şi comisar european să transmit acest semnal pentru că, dacă aceste lucrări nu se vor termina până în iunie 2016, banii se vor pierde şi e vorba de 58 de proiecte majore în ţară", a precizat Corina Creţu.

Comisarul european pentru politică regional, Corina Creţu, a participat, joi, la Cluj, la seminarul "Simplificarea Fondurilor structurale şi de investiţii europene", alături de preşedintele Comisiei de dezvoltare regională a Parlamentului European, Iskra Mihaylova, de europarlamentarul Mircea Diaconu şi de vicepremierul Vasile Dîncu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ