Corina Creţu va fi prezentă vineri la Bucureşti pentru lansarea Acordului de Parteneriat 2014 - 2020
Comisarul european pentru Politică regională, Corina Creţu, va fi prezentă vineri la Bucureşti pentru lansarea Acordului de Parteneriat cu România pentru perioada 2014 - 2020, documentul care prezintă modul în care vor fi folosite fondurile europene structurale şi de investiţii, a anunţat Reprezentanţa Comisiei Europene în România.
Conform Ministerului Fondurilor Europene, România dispune în următoarea perioadă de programare de 43 miliarde de euro.
Biroul de presă al comisarului european Corina Creţu preciza în 3 noiembrie că programul vizitei la Bucureşti cuprinde întâlniri oficiale cu prim-ministrul Victor Ponta, ministrul pentru Dezvoltare Regională, Liviu Dragnea, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, şi ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Ulterior va avea loc lansarea Acordului de Parteneriat cu România 2014-2020 iar a doua zi Corina Creţu va vizita proiectul ELI-NP (Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics) de la Institutul Naţional 'Horia Hulubei', unde vor fi prezenţi ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, şi ministrul Fondurilor Europene.