Corina Creţu: Vizita lui Ponta în Spania ajută la scoaterea României din izolarea internaţională

| 22 iul, 2013

Vicepreşedintele PSD Corina Creţu apreciază că vizita premierului Victor Ponta în Spania este o continuare a politicii externe promovate de la preluarea mandatului, prin care s-a urmărit scoaterea României din izolarea internaţională şi identificarea de noi parteneri strategici.

"Vizita premierului Victor Ponta în Spania se încadrează în seria de întrevederi bilaterale de la nivel înalt pe care şeful Executivului le-a avut de la preluarea mandatului. La Madrid, Victor Ponta va avea mai multe întâlniri cu oficialii iberici, printre care omologul său spaniol Mariano Rajoy, precum şi cu regele Juan Carlos I al Spaniei. După deplasările efectuate în ţări importante din Uniunea Europeană, precum Franţa sau Germania, Victor Ponta îşi continuă politica externă pe care a abordat-o încă de la preluarea mandatului, de a scoate România din izolarea internaţională şi de a găsi noi parteneri strategici", se arată într-un comunicat al PSD remis, luni, AGERPRES.

Europarlamentarul Corina Creţu este de părere că întrevederile pe care primul-ministru le va avea la Madrid vor oferi ocazia abordării unor teme importante pentru România. 

"Prin întrevederile cu Mariano Rajoy şi cu regele Juan Carlos se doreşte obţinerea reconfirmării sprijinului pe care Spania l-a acordat României în procesul de aderare la spaţiul Schengen. De asemenea, pe agenda întâlnirilor pe care primul ministru le va avea la Madrid se încadrează şi subiectele de ordin economic, care au reprezentat un punct esenţial în cadrul vizitelor desfăşurate de premier. Printre temele avute în vedere se numără atragerea interesului investitorilor spanioli pentru România, dar şi întărirea poziţiei autorităţilor spaniole în liberalizarea totală a pieţei muncii pentru lucrătorii români de la 1 ianuarie 2014", susţine Corina Creţu, potrivit comunicatului citat.

Primul-ministru Victor Ponta efectuează luni o vizită de lucru la Madrid, unde va avea întâlniri cu omologul său spaniol Mariano Rajoy, precum şi cu regele Juan Carlos I al Spaniei, printre obiectivele vizitei numărându-se reconfirmarea sprijinului Spaniei pentru aderarea României la spaţiul Schengen.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ