Corina Creţu: Vizita premierului Victor Ponta în Statele Unite - o vizită pentru România

| 21 oct, 2013

Vizita premierului Victor Ponta în Statele Unite reprezintă o vizită pentru România, consideră europarlamentarul PSD Corina Creţu, vicepreşedinte al partidului.

'Astăzi începe vizita premierului Victor Ponta în Statele Unite. O vizită pe care, din motive meschine, destui din presă şi din politică au prezentat-o drept un eşec, încă înainte de a începe. De aceea, înainte de orice, se cuvine să înţelegem că, preşedinte, premier, miniştri, preşedinţi ai celor două Camere ale Parlamentului, aceşti oameni nu se reprezintă pe sine în afara ţării, reprezintă România. Şi aceste vizite, dacă se soldează cu succese, sunt succese pentru ţară, nu pentru ei. A dori eşecul unei astfel de vizite este o dovadă că aceia care gândesc şi acţionează în acest fel nu au nicio responsabilitate pentru binele comun', a afirmat Corina Creţu, conform unui comunicat de presă.

Potrivit acesteia, România are un Parteneriat Strategic cu SUA, doar că, 'în afara dimensiunii militare, care priveşte prea puţini români, acest Parteneriat nu prea are conţinut'.

'Această vizită asta îşi propune: să dea conţinut relaţiilor bilaterale, mai ales în partea sa economică. Şi eu nu m-aş uita numai la relaţiile care se referă la exploatarea resurselor primare. România are multe de oferit şi în alte domenii: agricultură, industrie alimentară, construcţii de maşini, IT. Să nu vedem doar proiectul Bechtel, care, dacă ne gândim bine, s-a terminat cum s-a terminat mai ales pentru că noi nu am ştiut cum să-l gestionăm corect', a arătat Corina Creţu.

Eurodeputatul PSD consideră că România are nevoie de investiţii, româneşti şi străine, pentru a relansa economia şi pentru a creşte nivelul de trai.

'SUA sunt o sursă importantă de investiţii. Trebuie să înţelegem ce avem de făcut pentru a atrage cât mai mulţi investitori americani. Mai ales că între SUA şi Europa există diferenţe mari de cultură economică. Este o realitate, şi trebuie să dăm răspunsuri adecvate acestei diferenţe. Din alt punct de vedere, această vizită ar trebui să însemne şi un nou început în gestionarea politicii externe a României. Faptul că atât preşedintele şi premierul, respectiv Executivul, au atribuţii în domeniu nu face lucrurile mai uşoare. Din păcate, preşedintele Traian Băsescu abordează conflictual gestionarea politicii externe, lucru obişnuit la domnia sa. Asta nu este de bun augur pentru România. De aceea se impune o schimbare de fond în domeniu. Succesul acestei vizite este un succes pentru România. Şi dacă ne propunem obiective realiste, le urmărim cu tenacitate şi ne respectăm angajamentele asumate, relaţia româno-americană va intra într-o nouă fază, în care se pot aborda şi rezolva şi probleme sensibile, precum renunţarea la vize pentru românii care doresc să viziteze SUA', a mai spus Corina Creţu.

Delegaţia Guvernului României în Statele Unite, condusă de premierul Victor Ponta, începe luni vizita oficială la Washington, programată pentru perioada 21-23 octombrie.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ