Corlăţean susţine că România nu ar mai avea motiv să facă 'sacrificii' dacă orientarea Moldovei nu va mai fi proeuropeană
Preşedintele Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru aderarea României la Spaţiul Schengen, senatorul PSD Titus Corlăţean, consideră că România nu ar mai avea niciun motiv "să facă în continuare eforturi sau chiar sacrificii" pentru Republica Moldova, dacă autorităţile de la Chişinău ar renunţa la orientarea proeuropeană, transmite Agerpres.
Corlăţean este de părere că Guvernul de la Chişinău, indiferent de orientarea sa politică, are nevoie de finanţare internaţională şi de sprijinul României ca să "poată trece această iarnă, să plătească salariile, pensiile, să asigure stabilitatea şi funcţionarea economiei în parametri rezonabili".
"România întotdeauna a sprijinit forţele politice, guvernele din Republica Moldova, care au afişat foarte clar o orientare europeană, inclusiv cu condiţia de a avansa un proces de reforme de ordin economic, democratic, conform Acordului de Asociere şi Acordului de Liber Schimb Economic încheiate cu UE. Alte forţe politice au spus foarte clar că nu susţin acest pachet de reforme, nu susţin această orientare, deci România nu ar avea nici cel mai mic motiv să facă în continuare eforturi sau chiar sacrificii, pentru că vorbim totuşi de bani foarte mulţi pentru alţii care au cu totul alte orientări", a mai spus acesta, vineri, la RFI.
El a comentat că actuala situaţie politică din R. Moldova reprezintă "un nou moment al adevărului", adăugând că România este dispusă să acorde un credit extrem de important, "dar numai cu un Guvern proeuropean".
"România are datoria de a fi foarte susţinătoare, inclusiv cu privire la acest proces de negocieri, de consultări, pentru reformarea Guvernului de orientare proeuropeană, pentru că şase ani au fost ani de foarte multă muncă, în care europenii şi mai ales noi, aici, în România, am avut partener proeuropean la Chişinău şi ăsta este motivul principal pentru care noi am reuşit, în special în ultimii trei ani, să facem lucruri extrem de importante. (...) Am putut să investim în infrastructura energetică, în interconexiuni electrice, am putut investi în reţeaua de învăţământ şi acum suntem dispuşi, dar numai cu un Guvern proeuropean, să acordăm un credit extrem de important la un moment delicat", a precizat Corlăţean.
Senatorul PSD s-a referit şi la demiterea Guvernului moldovean condus de Valeriu Streleţ, în urma unei moţiuni de cenzură votate, joi, de socialişti, comunişti şi democraţi, afirmând că acest moment politic trebuie depăşit.
"Este un moment dificil şi mă grăbesc să adaug al câtelea moment dificil în ultimii şase ani, când totuşi cam aceste trei formaţiuni politice - PLDM, Partidul Democrat şi Partidul Liberal - au oferit coaliţia de guvernare, în formule uneori diferite, dar guvernări cu orientare proeuropeană. Este iarăşi un moment dificil, din păcate, şi acest moment trebuie trecut", a subliniat Corlăţean.
Acesta s-a declarat însă convins de faptul că nu vor avea loc alegeri anticipate în R. Moldova.
"Am convingerea că nu vor fi alegeri anticipate. În primul rând, partidele din fosta coaliţie până ieri cu orientare proeuropeană nu cred că au motive să-şi dorească alegeri anticipate, pentru că, dacă s-ar ajunge la alegeri anticipate, forţele politice de orientare moscovită probabil ar avea câştig de cauză", a susţinut Titus Corlăţean.
Parlamentul de la Chişinău a ratificat joi Acordul cu România în baza căruia R. Moldova va beneficia de un împrumut în valoare de 150 de milioane de euro. Acordul, semnat la 7 octombrie la Chişinău, a fost aprobat de Camera Deputaţilor de la Bucureşti la 13 octombrie, iar de Senat, în calitate de Cameră decizională, la 20 octombrie.
Tot joi, Guvernul de la Chişinău a fost demis printr-o moţiune de cenzură iniţiată de opoziţia parlamentară, Partidul Socialist şi Partidul Comunist, dar care a fost votată şi de democraţii din alianţa de guvernare (Alianţa pentru Integrare Europeană -3), Guvernul premierului Valeriu Streleţ fiind al treilea demis în acest an, după cele ale lui Iurie Leancă şi Chiril Gaburici.