Coronavirus: 41 de morţi, 1.300 persoane contaminate şi milioane de locuitori blocaţi în China
Un număr mare de festivităţi prevăzute pentru Noul An Chinezesc au fost anulate sâmbătă în China, unde autorităţile îşi dublează eforturile pentru a împiedica răspândirea noului virus mortal, care deja a provocat moartea a 41 de persoane şi a blocat peste 40 de milioane de oameni în regiune, scrie AFP.
Maladia cauzată de acest coronavirus apărut în decembrie într-o piaţă agroalimentară din Wuhan, un oraş din centrul Chinei, a provocat moartea a 41 de persoane în ţară, iar numărul celor contaminaţi a crescut la 1.300, au precizat sâmbătă autorităţile locale.
În străinătate, un al doilea caz de coronavirus a fost confirmat în Statele Unite şi trei cazuri confirmate şi spitalizate în Franţa, acestea fiind primele din Europa.
La Beijing, angajaţii de la metrou în ţinută de protecţie măsoară temperatura călătorilor la intrarea în staţie.
Autorităţile chineze au luat noi măsuri împotriva răspândirii coronavirusului 2019-nCoV şi, vineri, în ajunul Anului Nou, a decis închiderea templelor, a Oraşului Interzis şi a unei părţi din Marele Zid. Celebrul stadion naţional din Beijing, construit pentru Jocurile Olimpice în 2008, va avea porţile închise până la 30 ianuarie, potrivit News.ro.
La Shanghai, Disneyland a anunţat că îşi va închide porţile. De la Montreal, compania Cirque du Soleil a anunţat că suspendă toate reprezentaţiile din China la solicitarea autorităţilor.
În faţa crizei, regimul comunist a luat joi decizia inedită de a interzice plecarea din Wuhan a trenurilor şi avioanelor şi de a bloca autostrăzile. Autocarele şi vapoarele de pe fluviul Ynagtze au primit ordin să se oprească pe ambele sensuri. Străzile din Wuhan sunt pustii, magazinele închise şi circulaţia redusă la minimim. Purtarea de măşti este obligatorie şi încălcarea ordinului se pedepseşte cu amendă.
În total, potrivit unui calcul al AFP, 13 localităţi din regiune sunt izolate de lume, adunând 41 de milioane de persoane, adică mai mult decât numărul locuitorilor din Polonia sau Canada.
Pentru moment, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) consideră că este "prea devreme" pentru a vorbi de "stare de urgenţă de sănătate publică internaţională".
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x