Corpul de control al premierului va sesiza PÎCCJ cu privire la posibile nereguli la Secţia pedagogică a BCU

| 28 iun, 2014

Corpul de control al premierului va sesiza Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind operaţiunile sau actele ilicite constatate în urma verificărilor efectuate la Secţia pedagogică ''I.C. Petrescu' din cadrul Bibliotecii Centrale Universitare ''Carol I'.

'În urma solicitării Corpului de control al prim-ministrului, în cursul lunii aprilie 2014, reprezentanţii BCU 'Carol I' au verificat faptic şi scriptic colecţiile fostei B.P.N. 'I.C. Petrescu', constatându-se lipsa unui număr de 33.897 unităţi biblioteconomice, din care 61 de cărţi publicate înainte de 1900', se arată în documentul Corpului de control.

În plus, inspectorii Corpului de control au mai constatat că mai multe cărţi vechi au fost înregistrate cu valori contabile foarte mici.

'În patrimoniul BPN 'I.C. Petrescu' se regăsesc cărţi vechi, unele susceptibile de a fi clasate în patrimoniul cultural naţional, care sunt înregistrate la valori nereale, respectiv 181 de cărţi care constituie Fondul de carte veche, iar valoarea contabilă totală de 28,98 RON. De asemenea, Fondul Muzeului Pedagogic constituit dintr-un număr de 10.825 documente (cărţi, reviste, hărţi, fotografii etc.) este înregistrat în evidenţele contabile la valoarea totală de 784,89 RON', precizează raportul.

Corpul de control a mai constatat că persoana care a exercitat atribuţiile de director general al bibliotecii, Carmen Pesantez, a emis o serie de decizii prin care s-a reîncadrat, din proprie iniţiativă, în funcţia de director general, pe perioadă nedeterminată, deşi această atribuţie aparţinea numai Ministerului Educaţiei Naţionale.

Potrivit raportului, fostul director general a emis şi alte decizii prin care şi-a majorat salariul brut şi şi-a acordat compensaţii şi spor de fidelitate, în valoare totală de 45.651 de lei.

De asemenea, Corpul de control a constatat că în perioada 2010 - 2013 Carmen Pesantez a angajat 12 persoane, ceea ce a determinat cheltuieli cu drepturile salariale în cuantum total de aproape 736.739 de lei.
''Prin urmare, Corpul de control al prim-ministrului, ca organ cu atribuţii de control, va sesiza organele de urmărire penală, respectiv Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind operaţiunile sau actele ilicite în legătură cu care au rezultat indicii de săvârşire a unor posibile fapte care pot întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni, urmând ca organul de urmărire penală, sau după caz, instanţa de judecată să hotărască asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunilor şi asupra vinovăţiei'', se arată în raport.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ