Corupții PDL, în noul PNL

| 21 ian, 17:58

Dosarul Microsoft va face să cadă multe capete din politica românească, mai ales acum, când principalelor persoane implicate le-a venit cheful de vorbă, după câteva luni de arest preventiv.

Unul dintre principalii pioni din dosarul Microsoft este Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicațiilor, acuzat de luare de mită în formă continuată și spălare de bani, arestat preventiv din 25 octombrie. Pe Sandu procurorii îl acuză că ar fi primit 3 milioane de euro mită pentru a facilita unei asocieri de firme încheierea acordului-cadru pentru achiziţia dreptului de utilizare produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare.

Se pare însă că lista celor care au primit mită în acest dosar este mai lungă și implică în principal nume din fostul PDL, actual PNL. Sandu a declarat în fața procurorilor că o parte din mita vehiculată în dosarul Microsoft a ajuns la foști miniștri PDL. Fostul ministru le-ar fi spus anchetatorilor că fosta șefă a Camerei Deputaților, Roberta Anastase, și doi foști miniștri, Adriean Videanu și Radu Berceanu, au primit bani în schema Microsoft. Primul care a reacționat a fost Videanu, care evident a negat orice implicare în acest dosar, în timp ce Roberta Anastase, prezentată la televiziuni ca membră a PNL (cât de haios sună), a refuzat să comenteze acuzația.

Partea interesantă este că acești oameni fac parte dintr-un partid care se consideră îndreptățit să preia guvernarea, în baza votului din 16 noiembrie. Dacă vor reuși, guvernul nu va fi format din oameni noi, care să ajute la construirea „României lucrului bine făcut”, ci vor fi cunoștințe vechi ale acestui popor chinuit, ghidați de sloganul „România lucrului bine furat”. Iată totuși că n-au furat atât de bine cum au crezut, iar acum, că protectorul lor a părăsit Palatul Cotroceni, procurorii au mână liberă să-i prindă și să-i aducă în fața Justiției.

Mai grav este că acești oameni sunt cei care dețin în realitate puterea în noul PNL. Ei sunt cei care l-au ajutat pe Iohannis să câștige președinția țării. Dintre cele două partide, chiar și șubrezit după despărțirea de Traian Băsescu, PDL a fost întotdeauna partidul mai puternic și mai bine organizat, nu PNL. Peneliștii sunt mai degrabă genul de oameni „la plăcinte înainte, la război înapoi”, care nu sunt dispuși să își asume riscuri, care vorbesc mult dar nu prea trec la fapte. Întotdeauna când au ajuns la putere, liberalii au ajuns pe spinarea altuia, dar au avut pretenții de egali. De data aceasta însă li s-a cam înfundat, iar egalitatea apare doar pe ecrane, în spatele ușilor închise lucrurile fiind diferite. Pedeliști cu state vechi încearcă să ne vândă acum ideea unui mare partid de dreapta, care dorește reformarea țării. În realitate, ei doresc doar întoarcerea la putere, unde să dea iarăși drumul la robinetul de bani publici, care pe mulți i-a îmbogățit. Din fericire, iată că și procurorii încep să afle ceea ce noi știam de mult: cât de mult au furat oamenii aceștia.
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

8 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
21 ian, 18:38
barbu.
microsoft
cind auzim si noi fraza arestat ,condamnat si averea facuta din hotii, pe spatele nostru confiscata!!!

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ