Cosette Chichirău (USR PLUS): Premierul Florin Cîţu are o poziţie agresivă faţă de ministrul Transporturilor Cătălin Drulă
Deputata USR PLUS Cosette Chichirău consideră că premierul Florin Cîţu ar trebui să fie mai moderat în comentarii, atunci când a afirmat că trebuia să dea mai puţini bani către Ministerul Transporturilor, la rectificarea bugetară, din cauza unei execuţii bugetare slabe a instituţiei condusă de Cătălin Drulă.
„Aşteptările noastre sunt ca priorităţile României să fie luate în considerare şi nu culoarea politică a miniştrilor. Noi credem că Guvernul lucrează pentru toată ţara, ar trebui să lucreze ca o echipă. Indiferent de alegerile interne din PNL, ar trebui ca priorităţile României să fie pe primul loc. La Transporturi avem nevoie de cel puţin două miliarde de lei la rectificare, pentru ca CFR să mai poată să funcţioneze. După zeci de ani de subfinanţare, vedem că liniile ferate sunt degradate foarte grav, aşa că nu putem să începem să reparăm infrastructura feroviară şi rutieră fără investiţii. Or suma propusă momentan era doar de 320 de milioane la Transporturi. Asta este o sumă cu care Ministerul Transporturilor nu poate funcţiona”, a afirmat Cosette Chichirău, vineri la RFI.