Cosma, deputaţilor, în plen: Suntem priviţi cu toţii ca un pericol social şi trebuie să fim arestaţi
Deputatul PSD Vlad Cosma le-a spus, luni, în plen, parlamentarilor că faptul că el a fost interceptat încă din 2012 certifică faptul că şi ei au mandat de interceptare, că sunt priviţi ca şi el ca un pericol social şi că, probabil, anul acesta vor fi mulţi dintre ei în situaţia sa.
"Dragi colegi, faptul că am avut mandat de interceptare din prima zi de campanie şi microfon montat în casă certifică că şi dumneavoastră aveţi cu toţii mandat de interceptare din prima zi de campanie", le-a spus Cosma colegilor deputaţi.
El a arătat că îl uimeşte faptul că cineva a fost interesat şi de ce a vorbit seara în bucătărie cu mama sa. "Aşadar, dragi colegi, să vorbiţi în şoaptă cu copiii voştri pentru că sigur aveţi mandate de interceptare, cum am avut şi eu din 2012", a arătat Cosma.
Deputatul PSD le-a mai spus parlamentarilor că se cere arestarea sa preventivă pentru că are funcţia de deputat şi este considerat un pericol social.
"Aşadar, dragi colegi, suntem priviţi cu toţii un pericol social şi trebuie să fim arestaţi. Vreau să beneficiez, chiar dacă mă numesc Cosma şi sunt deputat, de prezumţia de nevinovăţie", a arătat Cosma.
Vlad Cosma a mai spus că este posibil ca anul acesta să fie mai mulţi deputaţi în situaţia sa.
"Probabil că anul acesta vor fi mai mulţi din acasta sală în situaţia mea la acest microfon şi vânătoarea de politicieni va continua. Vă cer să judecaţi dacă, în calitatea mea de deputat, reprezint sau nu un pericol public. Vă cer să-mi fie respectate drepturile. Orice om trebuie considerat nevinovat până la proba culpabilităţii sale", a mai spus Cosma.
El a afirmat că după ce au fost luate la rând judeţele Constanţa, Dolj, Mureş, Argeş, Iaşi, Brăila, Dâmboviţa, Teleorman, Vrancea, Harghita, Sibiu, Botoşani, a venit şi rândul Prahovei.
"În aproximativ 2 luni au fost învinuiţi 3 membri ai familiei mele: sora mea, tatăl meu şi, acum, eu. Eu am fost învinut pentru trafic de influenţă, tatăl meu de abuz în serviciu şi sora mea de evaziune fiscală", le-a spus Cosma deputaţilor.
El a adăugat că sora sa, însărcinată, a fost acuzată de evaziune fiscală doar pentru că avea două maşini în leasing trecute pe cabinetul său notarial şi le-a dedus din impozit şi că tot la evaziune sunt trecute şi televizorul de la cabinet şi cei 10 pomişori plantaţi.
"Dragi colegi, dacă la firma dumneavoastră aveţi două maşini în leasing pentru care aţi dedus impozitul puteţi fi consideraţi evazionişti", a spus Cosma.
El a menţionat că nu-i cunoaşte pe cei care l-au denunţat şi că aceştia sunt învinuiţi în alt dosar şi, prin faptul că l-au denunţat, vor beneficia de reducerea pedepselor.
Cosma le-a mai spus deputaţilor să aprecieze dacă 2 persoane care îi fac un denunţ reprezintă probe temeinice ca să fie arestat.
El a mai spus că a fost învinuit săptămâna trecută "drept cadou de ziua sa" şi că a fost oprit şi ridicat de DNA când era în drum spre Parlament. "Totul a fost un spectacol televizat ca la Constanţa", a mai spus Cosma.
Camera Deputaţilor votează asupra cererii ministrului Justiţiei de încuviinţare a arestării preventive a lui Cosma, după ce Comisia juridică a dat un raport nefavorabil. "Comisia juridică apreciază că, în lumina noilor reglementări în materie penală, nu sunt elemente care să ducă la conturarea opiniei în sensul aprobării cererii ministrului Justiţiei referitoare la încuviinţarea arestării preventive", a menţionat, în plen, vicepreşedintele comisiei Ciprian Nica, citând din raport.