Costel Alexe, urmărit penal pentru abuz în serviciu privind detaşarea unei persoane pe o funcţie de conducere
DNA a dispus urmărirea penală faţă de preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, şi faţă de alte două persoane din cadrul CJ Iaşi, într-un dosar care vizează detaşarea unui consilier de la Consiliul Judeţean pe o funcţie de conducere la Şcoala Populară de Artă.
În dosarul instrumentat de Serviciul teritorial Iaşi alDNA Costel Alexe este urmărit penal pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată. În acelaşi dosar au fost puţi sub urmărire penală şeful Serviciului resurse umane şi salarizare din cadrul Consiliului Judeţean Iaşi, Radu-Gabriel Apetrei, acuzat de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată şi Vlad Corneliu Baba, consilier la cabinetul lui Alexe, urmărit penal pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată
„În ordonanţa de efectuare în continuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: La data de 11.11.2020, suspectul Alexe Costel, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi şi beneficiind de ajutorul suspectului Baba Vlad-Corneliu, ar fi dispus detaşarea suspectului Baba Vlad-Corneliu de pe funcţia de consilier IA în cadrul Compartimentului Cabinetului Preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi, pe funcţia de manager (director) interimar al Şcolii Populare de Arte «Titel Popovici» Iaşi, în condiţiile în care ar fi avut cunoştinţă de faptul că numirea ultimului menţionat la conducerea şcolii nu îndeplinea condiţiile legale de ocupare a acestei funcţii de conducere. Ulterior, la datele de 10.03.2021 şi 07.07.2021, suspectul Alexe Costel, în calitatea menţionată anterior, ar fi dispus prelungirea detaşării suspectului Baba Vlad-Corneliu în aceeaşi funcţie de conducere”; informează DNA într-un comunicat dat publicităţii vineri.
Procurorii consideră că Alexe ar fi fost ajutat la săvârşirea faptei de către Radu-Gabriel Apetrei care, în calitate de şef Serviciu resurse umane şi salarizare din cadrul Consiliului Judeţean Iaşi, ar fi întocmit documentaţiile aferente emiterii dispoziţiilor de detaşare.
„Mai mult, din datele cauzei ar fi rezultat că suspectul Baba Vlad-Corneliu ar fi fost angajat pe perioadă determinată, fără concurs, pe funcţia de consilier IA în cadrul Compartimentului Cabinetului Preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi în data de 11.11.2020 şi tot la aceeaşi dată ar fi fost detaşat pe funcţia de manager (director) interimar al Şcolii Populare de Arte «Titel Popovici» Iaşi”, mai notează anchetatorii.
Aceştia invocă un prejudiciu care ar fi fost adus bugetelor Consiliului Judeţean Iaşi şi Şcolii Populare de Arte „Titel Popovici” Iaşi în sumă totală de 86.153 lei, reprezentând suma remuneraţiilor încasate de către suspectul Baba Vlad-Corneliu în baza contractului de management interimar, dar şi vătămarea intereselor legitime ale celor două instituţii urmare a numirii interimare la conducerea şcolii a unui manager care nu îndeplinea condiţiile legale de ocupare a acestei funcţii de conducere a unei instituţii publice de cultură.
În luna septembrie a anului trecut procurorii DNA au ridicat de la sediul CJ Iaşi documente privind organigrama Şcolii Populare de Arte, dar şi în legătură cu mai multe angajări făcute la această şcoală. Totodată, procurorii DNA au cerut documente privind transferul soţiei primarului PNL al localităţii Holboca de la Primăria Sineşti la Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Populaţiei.
La acel moment, şeful CJ Iaşi, Costel Alexe, declara că în privinţa angajărilor din instituţiile subordonate, CJ nu are nicio implicare.
"Procurorii DNA au solicitat o serie de documente ce ţin de compartimentul de resurse umane al Consiliului Judeţean, în speţă organigrama din aprilie a Şcolii Populare de Arte din Iaşi. Sunt vizate o serie de angajări la această şcoală şi un transfer de la o unitate administrativ-teritorială la Evidenţa Populaţiei. Este vorba despre transferul soţiei primarului din Holboca. CJ este una din cele mai transparente instituţii din ţară. Toate modificările de organigramă sunt publice, astfel încât pe site-ul CJ sau pe site-ul instituţiilor există aceste documente”, a declarat şeful CJ Iaşi, Costel Alexe, după ce procurorii DNA au ridicat mai multe documente din birourile CJ Iaşi.
Alexe este vizat de DNA şi într-un dosar în care sunt cercetate fapte de pe vremea când acesta era ministru al Mediului, potrivit News.ro.
"La data de 6 aprilie 2020, inculpatul Alexe Costel, în calitate de ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor ar fi pretins, în mod direct, de la o persoană din conducerea unui combinat siderurgic, inculpat în cauză, mai multe produse din tablă (tablă cutată, ţeavă pătrată, ţeavă rectangulară şi rulouri de tablă) în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu referitoare la alocarea, cu titlu gratuit, către fabrica respectivă, a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră şi la monitorizarea măsurilor luate de această fabrică pentru închiderea unui depozit de deşeuri neconforme (haldă de zgură). Depozitul respectiv este unul dintre cele 68 depozite neînchise pentru care statul român a fost condamnat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în anul 2018, pentru neîndeplinirea obligaţiei asumate ca stat membru al UE de a le închide cât mai repede. Ca urmare, România trebuie să raporteze periodic situaţia depozitelor menţionate în cuprinsul hotărârii CJUE", arăta DNA în mai 2021.
Foloasele respective, în cantitate de 22 tone, ar fi fost primite în 23 aprilie 2020 şi 7 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăţi comerciale administrată de o rudă a ministrului.
Valoarea foloaselor ce ar fi fost primite ca mită de fostul ministru este de 99.956 lei şi constă în contravaloarea produselor siderurgice, a manoperei şi a transportului.
Tag-uri:
Costel Alexe
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x