Cota unica redusă este o măsură care ar da peste cap sistemul fiscal-bugetar

| 20 aug, 2013

În căutare disperată de voturi, democrat-liberalii sunt gata să arunce pe geam stabilitatea economică a României, câștigată pe seama unor sacrificii imense din partea populației și lansează propuneri populiste fără nicio acoperire în realitatea economică. Dacă reducerea cotei unice ar fi fost atât de benefică din punct de vedere economic, PDL, care a fost atâția ani la guvernare, ar fi avut suficient timp să implementeze o asemenea măsură.

PDL se zbate ca peștele pe uscat. Alegerile europarlamentare bat la ușă, partidul nu reușește să crească în sondaje, iar exodul către Mișcarea Populară a lui Traian Băsescu continuă într-un ritm alert. Aproape că nu mai trece zi fără ca presa să relateze despre plecarea vreunui fost PDL-ist către partidul prezidențial.

În aceste condiții, singura posibilitate pentru PDL de a se mai salva de la dezastru este aceea de a-şi întări propria alternativă şi a începe să facă o opoziție serioasă. Ceea ce, de principiu, democrat-liberalii au și încercat să facă, prin propunerile economice pe care le-au avansat la Colegiul Director de la Baia Mare.

Din păcate însă pentru democrat-liberali, nici de această dată teoria nu se potrivește cu practica. Fiindcă, deși atractive, propunerilor democrat-liberale le lipsește cu desăvârșire fundamentarea economică.

E simplu să propui reducerea cotei unice de la 16% la 12%, creşterea salariului mediu la 1.000 de lei sau neimpozitarea profitului investit pentru capitalizare. Nu trebuie să fii mare economist ca să faci asemenea propuneri. Este însă infinit mai greu să asiguri sustenabilitatea unui asemenea pachet fiscal, mai ales în condițiile economice cu totul speciale post-criză, în care toată lumea este de acord că este nevoie ca politicile economice și fiscale să fie implementate cu prudență maximă.

Să luăm spre exemplu reducerea cotei unice de la 16% la 12%. Aplicarea unei asemenea reduceri ar însemna producerea unei găuri la buget de nu mai puțin de 6 miliarde de euro și ar împinge România înapoi în procedura de deficit excesiv din care de-abia am reușit să ieșim. Or, reintrarea în această procedură ar avea consecințe catastrofale pentru credibilitatea țării pe
piețele financiare, cu efecte directe în reducerea atractivității investiționale a României și creșterea dobânzilor la care statul român se poate împrumuta. Altfel spus, măsura propusă de PDL are riscuri economice asunse uriașe, de care specialiștii (atâția câți au mai rămas ei) democrat-liberali au ”uitat” să le vorbească românilor.

În căutare disperată de voturi, democrat-liberalii sunt gata să arunce pe geam stabilitatea economică a României, câștigată pe seama unor sacrificii imense din partea populației și lansează propuneri populiste fără nicio acoperire în realitatea economică. De altminteri, dacă reducerea cotei unice ar fi fost atât de benefică din punct de vedere economic, PDL, care a fost atâția ani la guvernare, ar fi avut suficient timp să implementeze o asemenea măsură. Mai mult, reducerea cotei unice propusă de PDL ar fi de fapt doar în avantajul celor puțini care câștigă mult, în timp ce restul populației ar trebui să se resemneze cu  ”firimituri”, în condițiile în care o asemenea scădere nu ar aduce creșteri substanțiale de venituri.

De unde se vede că omisiunea democrat-liberalilor de a prezenta consecințele reducerii cotei unice nu este întâmplătoare. Democrat-liberalii le propun românilor un cadou otrăvit, demonstrând astfel că sunt în continuare incapabili să își asume o conduită politică responsabilă și să privească politicile fiscale și economice dintr-o altfel de perspectivă decât cea a jocului de imagine meschin și ipocrit.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ