COZIA. Povestea mănăstirii rămase fără clopote

Ctitorie a domnitorului Mircea cel Bătrân, construcţia acesteia începe pe 20 mai 1388, odată cu atestarea documentară a Râmnicului. Cozia este şi locul unde voievodul Ţării Româneşti a ales să fie înmormântat.

Adevărul este că una dintre cele mai vechi mănăstiri din România nu mai are clopote, deşi Mircea cel Bătrân a înzestrat Mănăstirea Cozia, iniţial cu doua clopote, datate 4 aprilie 1395, iar, în mai 1413, Mihail voievod, fiul lui Mircea cel Batrân, mai dăruieşte Coziei un clopot.

'Acestea sunt clopotele ctitoriceşti despre care se spune că intonau o linie melodică în amintirea lui Mircea Vodă ziditorul Coziei', povesteşte pentru Ligia Rizea, sociolog şi consultant în cadrul Direcţiei Judeţene de Cultură Vâlcea, într-un reportaj realizat de Agerpres.

Erau trei clopote de mărime diferită. Există referinţe despre cel mijlociu, care avea înălţimea de 120 de centimetri şi diametrul de 110 centimetri, pe care era inscripţionat următorul text: 'În anul 6903 (1395 - n.r.) luna aprilie acest clopot a fost făcut în numele Sfintei de viaţă făcătoarei Treimi, în zilele marelui domn Mircea voievod; stareţ Gavril' şi despre cel mare, de 140 cm înălţime şi 120 cm diametru care păstrează pe el înscripţia 'În numele Sfintei şi de viaţă făcătoarei Treimi. În zilele marelui Io Mircea voievod şi a fiului lui Mihail voievod s-au făcut acest clopot în anul 6921 (1413 - n.r.) luna mai şi în vremea egumenului Sofronie; cu voia Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh - Hamoş meşter' (Constantin Bălăn, 'Inscripţii medievale şi din epoca moderna a României - Judeţul istoric Argeş', Editura Academiei Române, Bucureşti, 1994).

Ligia Rizea spune însă că aceste două clopote nu s-au pierdut, ci, în prezent, se găsesc la Curtea de Argeş, la Episcopia Argeşului şi Muscelului. Cât despre clopotul mic se ştie că s-ar afla la Arhiepiscopia Râmnicului. Cum s-a întâmplat asta, însă...

Se spune că în 1821, după înfrângerile succesive suferite de eterişti, Alexandru Ipsilanti s-a refugiat la Mănăstirea Cozia. Turcii l-au urmărit, iar ctitoria lui Mircea cel Bătrân a fost asediată şi avariată grav. Clopotniţa a fost devastată, dar turcii nu au luat clopotele, ci doar au căutat 'tainiţa', o încăpere secretă în care erau ascunse de regulă valorile mănăstirii în caz de asediu. În aceea vreme, la Cozia era egumen Teodosie Mărgărit Arhimandritul, care, însă, pune la adăpost toate valorile Coziei (14 lăzi cu odoare sfinte le dă sub păstrare preotului din Boiţa, iar nouă lăzi le depozitează în casa vămii împărăteşti de la Lazaret - (conform celor spuse de Gamaliil Vaida în lucrarea, 'Cozia, vestita ctitorie a lui Mircea cel Mare', apărută la Râmnicu Vâlcea, în 1986).

Înlăturarea efectelor distrugerilor pricinuite de turci a fost de lungă durată. Contribuie la aceasta următorii doi stareţi, arhimandritul Nectarie Diadoh Râmniceanu şi arhimandritul Nifon. Cel din urmă îl convinge pe domnitorul Gheorghe Bibescu să învestească în restaurarea Mănăstirii Cozia şi, în consecinţă, lucrările încep în 14 august 1847. Atunci a fost demolată clopotniţa, împreună cu curţile exterioare ale căror urme se văd în prezent în partea dreaptă, cum intri pe poarta mănăstirii. Despre soarta clopotelor lui Mircea voievod, aflăm de la superiorul mănăstirii, arhimandritul Agatanghel Dimitrescu, frate al Sfântului Calinic de la Cernica, care într-un raport către Ministerul Cultelor cere voie să dărâme un hambar de la Bolniţa Coziei ca să folosească materialele, între altele, 'pentru acoperirea clopotelor celor mari ctitoriceşti ale lui Mircea Voievod cel Bătrân, care de la 1846 au stat trântite jos până în 1872, când adică atunci le-am ridicat pe stâlpi de piatră cu a mea cheltuială, însă neînvelite bine, neavând mijloace'.

Dar, în 1874, Atanasie, episcopul Râmnicului, cere Ministerului Cultelor să-i aprobe ridicarea de la Cozia a unui clopot şi 40 de strane, lucru care se duce la bun sfârşit, iar clopotul ctitoricesc cel mic părăseşte Cozia.

Dramatic este că în anul 1880, Mănăstirea Cozia este practic desfiinţată, fiind transformată în închisoare. Episcopii Râmnicului şi Argeşului revendică în acelaşi timp celelalte două clopote ale lui Mircea cel Bătrân. Învinge episcopul Ghenadie Petrescu al Argeşului, iar cele două 'renumite clopote ale Coziei' ajung la 'frumoasa biserică de la Argeş', citat din adresa episcopului Ghenadie Petrescu către Ministerul Cultelor.

Faţă de această decizie a Ministerului Cultelor, aşa cum rezultă din raportul prefectului din acea perioadă, din septembrie 1880, dar şi din adresa episcopului Râmnicului, Iosif Bobulescu, din 11 februarie 1881, 'multe persoane onorabile, din toate clasele sociale, atât din Râmnic, cât şi din tot judeţul Vâlcea şi-au arătat nemulţumirea sufletească ce au simţit pentru cedarea către Episcopia de Argeş a celor două clopote mari de la Cozia'. Amărăciunea, pentru evenimentele triste pe care le-a trăit, spune arhimandritul Gamaliil Vaida în cartea sa, a scurtat chiar viaţa stareţului Agatanghel Dimitrescu.

'Niciunul din stareţii care au urmat la conducerea Coziei nu s-a împăcat cu ideea mutării clopotelor lui Mircea cel Bătrân de la Cozia, dar lucru tot atât de trist şi de neînţeles este faptul că, şi azi, arhimandritul Vartolomeu Androni, cel de-al 84-lea stareţ al Mănăstirii Cozia, se zbate de ani buni să obţină de la Ministerul Culturii aprobarea pentru construirea unei clopotniţe la Mănăstirea Cozia, fiindcă după dărâmarea, în anul 1847, a celei din timpul lui Mircea cel Bătrân, cea mai vestită mănăstire din Ţara Românească nu mai are o clopotniţă în care, după o bună cuviinţă elementară, să fie readuse clopotele lui Mircea cel Bătrân, pentru că aceasta ar fi, fără tăgadă, dorinţa marelui domnitor, dar şi a tuturor celor ce trec pragul Mănăstirii Cozia, care, conform statisticilor, este cea mai vizitată mănăstire din ţară', a spus Ligia Rizea.