Crin Antonescu: Am fost invitat la ceremonia de Ziua Naţională de la Palatul Cotroceni. Nu pot onora invitaţia

| 01 dec, 2013

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat pentru gândul.info că nu va participa la ceremonia de la Palatul Cotroceni organizată cu ocazia zilei de 1 Decembrie, dar că a primit o invitaţie în acest sens de la Administraţia Prezidenţială.

„Am primit invitaţia de a participa la ceremonia de la Palatul Cotroceni cu ocazia zilei de 1 Decembrie, dar nu o pot onora”, a spus pentru gândul Antonescu. Liberalul va fi prezent în prima parte a zilei la parada militară de la Arcul de Triumf.

Între preşedintele Traian Băsescu şi preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a existat în această toamnă un diferend în privinţa participării la ceremoniile organizate la Palatul Cotroceni.

După ce a părăsit festivitatea de depunere a jurământului  de ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, chiar înainte de a-şi începe discursul Traian Băsescu, Crin Antonescu a părăsit Palatul Cotroceni.

În urma acestui incident, preşedintele a anunţat că „l-a tăiat” de pe lista invitaţilor pe Crin Antonescu.

„Protocolul prezidenţial implică un anumit comportament când vii acolo. Să ştiţi că sunt oameni care la Ziua Naţională nu respectă o anumită conduită şi sunt tăiaţi de pe listă pentru anul următor şi niciodată nu mai revin. Crin Antonescu, la o ceremonie destul de standardizată, la Cotroceni, a avut un comportament necuviincios, nu mai este pe lista de protocol la Cotroceni. După unii ar fi trebuit să-l mai invit o dată să văd dacă face la fel sau nu. Niciun protocol din lumea asta nu lucrează aşa: te-am chemat la un protocol, te-ai îmbătat, te-ai urcat pe masă, ai stricat atmosfera, dar eu te mai invit o dată pentru că poate nu te mai îmbeţi data viitoare”, a fost reacţia preşedintelui Băsescu.

Astfel, la depunerea jurământului de ministrul Economiei, Andrei Gerea, Crin Antonescu nu a mai fost invitat la eveniment.

„Am aşteptat anunţul, cum se procedează uzual, între Cancelaria prezidenţială şi cabinetul de Senat. Nu a venit niciun anunţ, nicio invitaţie cum se face de obicei. După aceea şefa mea de cabinet a verificat, a constatat că pe lista invitaţilor la ceremonie nu mă aflam şi nu ştiu dacă se afla cineva din partea Senatului şi, ca atare, nefiind invitat nu m-am prezentat. Mi-e uşor să îmi imaginez că este o reacţie la plecarea mea din cursul precedentei ceremonii de depunere a jurământului la doamna Ramona Mănescu, când am părăsit sala la discursul domnului Băsescu, dar alte comentarii nu am. Chiar dacă îmi explic în felul acesta decizia preşedintelui, nu înseamnă că o şi aprob. Credeţi că totuşi ar fi trebuit să invite un vicepreşedinte al Senatului”, a explicat pentru gândul Crin Antonescu lipsa sa de la ceremonia de depunere a jurământului de ministrul Economiei.

Mai mult, în ultima perioadă, lideri din PSD şi PC l-au acuzat pe preşedintele PNL, Crin Antonescu, de „un blat” cu preşedintele Traian Băsescu în perspectiva alegerilor prezidenţiale.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ