Crin Antonescu: Astăzi, este foarte clar că preşedinte al României voi fi ori eu, ori Nicuşor Dan

| 19 mar, 18:33

Candidatul coaliţiei de guvernare, Antonescu, a declarat miercuri că astăzi, este foarte clar că preşedinte al României voi fi ori el ori Nicuşor Dan şi orice vot de la alegătorii PSD sau PNL pentru Victor Ponta este un vot pentru Nicuşor Dan, pentru că Ponta nu poate ajunge în finală.

 

Crin Antonescu a declarat la Dâmboviţa că vrea să vorbească ”pe şleau despre situaţia campaniei electorale”. ”E o bătălie politică, de această dată şi de această dată mai mult ca oricând, cu o miză enormă. Sper că toată lumea ştie lucrul ăsta. Sper că toată lumea ştie că are o importanţă copleşitoare pentru România, pentru viaţa politică din România, pentru comunităţile dumneavoastră şi pentru fiecare dintre dumneavoastră ca om politic, cine este preşedintele României”, a arătat Antonescu.
”Astăzi, dacă privim cu realism, cu oarecare pricepere, nu cu cine ştie ce ştiinţă, este foarte clar că preşedinte al României voi fi ori eu, ori domnul Nicuşor Dan. Ăsta e un lucru clar. Vedem cum s-au aşezat trupele, vedem cum s-au aşezat dispozitivele, vedem clar cum, după ieşirea lui Călin Georgescu sau scoaterea lui Călin Georgescu din cursă, vedem clar care este bătălia”, a arătat el.
Antonescu a precizat că nu vrea să facă istoria trădărilor lui Victor Ponta, pentru că nu se ocupă cu biografia lui politică. ”Vă spun doar un lucru clar, simplu, şi anume că orice vot de la alegătorii PSD sau PNL pentru Victor Ponta este un vot pentru Nicuşor Dan. De ce? Pentru că Victor Ponta, oricât de puternică i-ar fi campania, oricât de mizerii i-ar mai face postul de televiziune al prietenului s-au fugit, nu are cum să intre pe niciun calcul, în afară de sondajele lui Palada (..) în turul 2. Deci pur şi simplu ceea ce ia Victor Ponta de la noi este în favoarea lui Nicuşor Dan, care nu pierde voturi. Deci, oricare alegător al PSD este bine să înţeleagă că are de ales între candidatul simpatic, nesimpatic, convingător, mai puţin convingător al acestei alianţe, sau domnul Nicuşor Dan. Pentru că Victor Ponta nu are cum să intre în finală”, a mai spus Crin Antonescu.
El a transmis un mesaj şi către electoratul PNL
”Alegătorii Partidului Naţional Liberal trebuie să înţeleagă că acum este momentul în care ei aleg, sigur, pentru România, dar aleg şi pentru ei. Vor să fie, sau să redevină, sau să fie în întregime membrii şi votanţi ai unui Partid Naţional Liberal cu istorie, cu tradiţie, sau vor să fie anexa unei mişcări neomarxiste, susţinută de structuri oculte, de deep state şi de mecanismele poliţieneşti, care au adus la putere şi l-au menţinut pe Traian Băsescu şi care au adus la putere pe Klaus Iohannis, şi acum îi regăsim, aliniaţi, acolo”, a spus Antonescu.
Candidatul coaliţiei a continuat: ”E simplu, dragi liberali, nu e niciun efort. Suntem neoliberali sau suntem marxişti, suntem conservatori sau suntem progresişti”. ”Eu sunt un om care vreau să fiu preşedinte pentru ţara asta, nu pentru alta, cu sprijinul cetăţenilor români, nu al altora. Sunt un conservator, sunt un tradiţionalist şi sunt un om care cred că nu avem nevoie decât de resursele noastre pentru a fi cineva pe lumea asta în Europa şi oriunde. Restul, mergeţi mai departe”, a completat el.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ