Crin Antonescu: Au fost lucruri pe care a trebuit să le clarificăm public

| 18 sep, 2013

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că în relaţia cu premierul Victor Ponta au fost lucruri care "au trebuit să fie reglate, din păcate, public", precizând că majoritatea de 70% de care beneficiază Guvernul reprezintă un atu de soliditate, stabilitate şi predictibilitate.

"Au fost nişte lucruri care până la urmă au trebuit să fie reglate din păcate public, eu cred însă – şi am spus-o şi în momentele mai încordate – avem nişte angajamente atât de serioase, nu atât între noi, cât în faţa cetăţenilor şi nu ne putem juca cu ele. Dacă sunt neclarităţi, după cum vedeţi, le putem clarifica şi merge mai departe. E foarte interesant că această majoritate, pe care şi aici şi oriunde mergem în lume, noi o invocăm ca un atu pentru România şi este privită ca un atu. Atunci când discuţi cu Guvernul, cu Parlamentul unei ţări, unde există o majoritate de 70% ai garanţia solidităţii, stabilităţii şi predictibilităţii şi ca această majoritate să fie păstrată şi această majoritate să lucreze în folosul cetăţenilor", a declarat Antonescu, care se află într-o vizită în Elveţia, citat de Mediafax.

În ultima săptămână, liderii PNL şi PSD, înfrunte cu Crin Antonescu şi Victor Ponta, au lansat o serie de acuzaţii publice reciproce, vorbind inclusiv de riscul ruperii USL şi al căderii Guvernului.

Premierul Victor Ponta, preşedintele PSD, a anunţat că a discutat marţi cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi că s-a "împăcat" cu acesta, iar orice dispută va fi păstrată în viitor într-un cadru privat. El a precizat că Antonescu rămâne candidatul USL la alegerile prezidenţiale, în condiţiile în care PSD şi-a respectat întotdeauna toate acordurile astfel că nu s-a pus problema nici de această dată de o modificare în acest sens.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, pentru "Gândul", că subiectul candidatului USL pentru prezidenţiale nu a fost atins, marţi, în discuţia avută cu premierul Victor Ponta, liberalul adăugând: "Doar nu o să intru într-o nouă divergenţă cu premierul când spune că ne-am împăcat".

Ponta a afirmat apoi că Antonescu i-a transmis la telefon că doreşte ca USL să funcţioneze în continuare unit, iar acesta rămâne candidatul Uniunii la alegerile prezidenţiale, chiar dacă subiectul nu a fost discutat în detaliu în convorbirea telefonică.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ