Crin Antonescu continuă cu răzgândirile. Azi, Codul Penal

| 12 dec, 2013

Miercuri seara am asistat la un nou show televizat care l-a avut drept protagonist pe Traian Băsescu.

Şeful statului a aruncat cu acuzaţii grave la adresa Parlamentului, a USL-ului fiind în general vizată actuala majoritate aflată la guvernare, dinamitând o dată în plus scena politică. Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns că preşedintele sabotează de o perioadă bună Legea bugetului, proiectul descentralizării sau Legea referendumului, Traian Băsescu acţionează tot mai conflictual, într-un dispreţ total faţă de aşteptările cetăţenilor de la clasa politică.

În contextul conflictualităţii induse în mod artificial de şeful statului, singura intervenţie care mai lipsea pentru a tensiona suplimentar relaţiile şi aşa complicate de pe scena politică era cea a lui Crin Antonescu. Iar aceasta nu s-a lăsat aşteptată prea mult. Joi dimineaţa, după ce cu o seară înainte Traian Băsescu declanşase un atac extrem de dur la adresa modificărilor aduse de Legislativ  Codului penal, Crin Antonescu s-a reactivat ca actor al opoziţiei din interiorul puterii.

Practic, preşedintele liberal s-a situat o dată în plus pe aceeaşi lungime de undă cu şeful statului, preluând criticile lui Traian Băsescu. Liderul PNL a trecut peste faptul că el însuşi a contrasemnat modificările aduse Codului penal, invocând nevoia de a fi reanalizate de către Camera Deputaţilor. "Eu îi propun, îi fac o sugestie preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, ca, în cazul în care nu a semnat, nu a formalizat legea votată în Camera Deputaţilor şi dacă Regulamentul Camerei permite, să o repună în discuţie în plenul Camerei Deputaţilor, pentru o discuţie transparentă, deschisă, amănunţită, cu argumente", a declarat Crin Antonescu într-o conferinţă de presă.

Intervenţia lui Crin Antonescu este de-a dreptul ofensatoare pentru partenerii din USL, din cel puţin trei considerente. În primul rând, liderul liberal dă tot mai frecvent senzaţia că Traian Băsescu este aliatul său, nu Victor Ponta. Modul în care Traian Băsescu îi ridică mingi la fileu lui Crin Antonescu pentru ca liberalul să lovească exact în iniţiativele susţinute de către majoritatea USL indică în cele din urmă un act de sabotaj. Logica înfiinţării USL a fost aceea de a-l combate pe Traian Băsescu şi modelul prezidenţial pe care l-a propus timp de două mandate, nicidecum de a-l cauţiona. Imagologic, pare a fi confirmată existenţa unui pact între încă preşedintele în funcţie şi cel care pretinde să-i succeadă la Cotroceni.

În al doilea rând, nu poate fi trecută cu vederea tendinţa centrifugă pe care Crin Antonescu şi-o asumă în raport cu USL. Nu numai că nu cultivă un dialog constructiv cu Victor Ponta şi PSD, dar nici nu pierde vreo ocazie pentru a lovi în teme şi proiecte pe care Crin Antonescu le consideră viabile din perspectiva obţinerii de capital electoral.

În al treilea rând, şi probabil cele mai deranjante elemente, sunt atitudinea inconsecventă şi răzgândirile frecvente ale aceluiaşi Crin Antonescu. A stabili de comun acord o abordare politică pentru ca în ziua imediat următoare să o conteşti şi să te disociezi ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat ridică serioase semne de întrebare cu privire la credibilitatea partenerului pe care te bazezi în cadrul coaliţiei. Marţi, Crin Antonescu era unul dintre cei mai sonori susţinători ai modificărilor la Codul penal. „Parlamentarii pot fi anchetati, parlamentarii însă nu sunt funcționari publici, cred că ăsta e un lucru evident pentru toată lumea și faptul că până acum erau asimilați funcționarilor publici era un lucru nefiresc, care nu se găsește nicăieri în lumea democratică și care, din fericire, prin această modificare, a fost schimbat, deci este foarte corectă”, susţinea președintele Senatului.

În lumina acestor fapte, sabotajul sistematic al lui Crin Antonescu la adresa USL nu mai poate fi bănuit ca fiind izolat, ci în mod evident parte a unei strategii. Preşedintele liberal este dispus să calce în picioare orice angajament anterior pentru a-şi satisface visurile prezidenţiale. Drept mărturie stau repetatele răzgândiri care au periclitat unitatea şi soliditatea coaliţiei a cărui co-preşedinte este.

Să ne aducem aminte de exemplu de derapajul lui Crin Antonescu pe tema proiectului de la Roşia Montană. După ce a susţinut viguros necesitatea şi oportunitatea proiectului, Crin Antonescu s-a răzgândit brusc, pe fondul manifestaţiilor de stradă prin care se cerea renunţarea la proiectul RMGC. Iar după ce comisia specială constituită pe tema Roşia Montană a recomandat elaborarea unei legi-cadru care să răspundă în mod adecvat necesităţii de a avea norme moderne pe în minerit, PNL-ul a boicotat legea-cadru şi la Senat, şi la Cameră.

Nici proiectul descentralizării nu a scăpat de insconsecvenţele lui Crin Antonescu. Iniţial, liderul PNL s-a poziţionat în favoarea proiectului pentru ca ulterior să-i aducă tot mai multe critici. Iar mesajele împotriva descentralizării au fost preluate şi de purtători secunzi de mesaj precum Klaus Iohannis, primarul Sibiului dublând criticile pe aceeaşi temă.

Nu în ultimul rând, una dintre răzgândirile de dată recentă se referă la Comisia Călăraşi. Şi aici, Crin Antonescu a jucat rolul actorului politic de opoziţie, generând noi tensiuni în interiorul USL pe fondul indeciziei sale în a gira înfiinţarea comisiei parlamentare de anchetă.

Cu fiecare conflict pe care îl generază, Crin Antonescu mai ia câte o cărămidă de la fundaţia construcţiei numite USL. Însă toate aceste acte de sabotaj vor căpăta în cele din urmă un efect de bumerang şi se vor întoarce împotriva lui Crin Antonescu. Două sunt argumentele care confirmă o astfel de teză. În primul rând, dacă analizăm dinamica de pe scena politică, vom înţelege că PSD a reuşit să îşi conserve raporturi de bună colaborare cu UDMR sau cu minorităţile. În plus, în UNPR, aliatul PSD, s-au înscris chiar joi încă opt parlamentari proveniţi de la PPDD, ceea ce înseamnă că social-democraţii au deja – sau în orice caz, sunt foarte aproape – de a contura o nouă majoritate parlamentară, fără PNL.  În al doilea rând, dacă liderul PNL îşi închipuie că poate câştiga preşedinţia României fără aportul PSD, adică cel mai mare partid de pe scena politică, atunci Crin Antonescu cade singur în marea capcană pe care i-a întins-o Traian Băsescu atunci când l-a amăgit că partidele de dreapta, pe care oricum nu le controlează, se vor încolona pentru a-l susţine la prezidenţiale.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ